Ce spitale discriminează bărbaţii care vor să se interneze cu copilul bolnav

tata copil
tata copil

CNCD  a confirmat că bărbaţii care vor să se interneze cu copilul bolnav în spital sunt discriminaţi,  dacă li se refuză acest drept de către conducerea unităţii sanitare.

Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A.  a lansat un atac împotriva directorului de la Institutul Matei Balş, care ocupă şi funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pe motiv că încalcă aceste norme. Iată comunicatul TATA, care trebuie să recunoaştem că are  haz,  în ciuda subiectului serios pe care îl tratează:

“Institutul “Matei Bals”, condus de secretarul de stat din Ministerul Sanatatii, dr. Adrian Streinu-Cercel, interzice prezenta tatalui, dar permite in schimb comerciantilor ambulanti sa bantuie prin saloane si sa puna astfel in pericol sanatatea copiilor si a mamicilor agreate. Alianta T.A.T.A. solicita Presedintelui Romaniei sa-si exercite prerogativele constitutionale de mediator, intervenind astfel in solutionarea conflictului dintre organizatia tatilor si demnitarul Streinu-Cercel, decorat chiar de seful statului. Este revoltator ca tocmai secretarul de stat Streinu-Cercel sfideaza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, incalca grav legislatia in vigoare si continua sa discrimineze tatal, considerandu-l probabil un parinte de rang inferior. Domnul Streinu-Cercel nu stie probabil ca cca 32 000 de tatici se afla in concediul pentru cresterea si ingrijirea copilului in varsta de pana la doi ani, ca exista si tati vaduvi sau divortati, ca si taticii sunt parinti care-si iubesc copiii si care stiu sa-i ocroteasca, ca cei doi parinti au drepturi si obligatii egale, fiind complementari si la fel de importanti in viata propriilor copii.

Lista spitalelor reclamate de TATA

T.A.T.A. a formulat plangeri anul acesta impotriva urmatoarelor unitati spitalicesti: Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului “Alfred Rusescu” (IOMC), Institutul de Boli Infectioase “Matei Bals”, Spitalul Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” Baia Mare, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul de copii “Sfantul Nicolae” Barlad, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu-Mures, Spitalul de Pediatrie Bacau. Unitatile medicale interzic de regula tatalui sa-si insoteasca in spital copilul internat, cerandu-i acestuia sa gaseasca macar o bunica, o ruda feminina, o bona sau o cunostinta, daca mama nu poate sa ramana cu micutul bolnav. Majoritatea spitalelor acuzate de T.A.T.A. au pe paginile web reguli sau informatii cu un continut profund discriminatoriu sau permit tatilor sa se interneze doar daca exista rezerve libere si sunt de acord sa plateasca tarifele de cazare.Aceasta realitate stranie si unica in Uniunea Europeana este cu atat mai socanta cu cat in urma cu un an doua spitale pentru copii din Bucuresti (“Grigore Alexandrescu” si “Victor Gomoiu”) au fost dur sanctionate de CNCD pentru ca discriminau tatal, fiind reclamate tot de Alianta T.A.T.A.”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel