Ce se întâmplă cu tarifele în roaming. Se aplică de mâine! Anunțul ANCOM

Alexandru Ichim / 14 mai 2019 / 15:06 Salveaza PDF Comentarii

Potrivit Autoritatății Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, chiar de mâine, va avea loc o schimbare importantă în ceea ce privește tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile şi SMS-urile din România către alte state din SEE.

De mâine, se plafonează tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile şi SMS-urile din România către alte state din SEE.

Tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile efectuate şi SMS-urile transmise din România către numere din orice alt stat din Spaţiului Economic European (din care fac parte statele membre ale Uniunii Europene, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) nu vor putea depăşi 0,19 euro/minut (fără TVA) şi 0,06 euro/SMS (fără TVA). Plafonarea este stabilită de o reglementare europeană care intră în vigoare începând cu data de 15 mai 2019.

Tarifele plafonate

 

Plafoanele se aplică doar apelurilor şi SMS-urilor către numere din SEE care sunt tarifate în funcţie de consumul efectiv, nu şi celor incluse în abonamente/(extra)opţiuni. Totuşi, după epuizarea minutelor sau SMS-urilor incluse în abonamente/(extra)opţiuni, tarifele aplicabile trebuie să respecte plafoanele reglementate.

Tarifele aplicate consumatorilor pentru apelurile şi SMS-urile către numere cu tarif special din SEE ar putea depăşi valoarea plafoanelor reglementate pentru că în acest caz tarifele conţin şi alte costuri decât cele aferente comunicaţiilor (de exemplu, costul serviciului de conţinut oferit la respectivul număr).

De asemenea, furnizorii pot propune oferte alternative care să conţină apeluri sau SMS-uri atât în SEE cât şi în afara SEE, la tarife mai ridicate decât plafoanele reglementate pentru SEE. Aceste oferte alternative trebuie însă să fie alese în mod expres de consumatori. În plus, consumatorii au dreptul să revină, în mod gratuit, la plafoanele reglementate pentru apelurile şi SMS-urile către numere din SEE în cazul în care au ales o ofertă alternativă pentru serviciile de comunicaţii internaţionale.

Unde se aplică

 

Tarifele plafonate se aplică pentru apelurile şi SMS-urile din România către alte state membre ale Uniunii Europene, precum şi către Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, de asemenea, acestea fiind valabile, inclusiv, pentru apelurile şi SMS-urile din România către anumite teritorii europene 'îndepărtate', respectiv către Guyana Franceză, insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Réunion, Saint-Martin (numai partea insulei care aparţine de Franţa), Azore, Madeira şi Canare, precum şi către insulele Ĺland.

Reglementarea europeană se aplică, deocamdată, inclusiv pentru apelurile şi SMS-urile din România către Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv către Gibraltar.

Apelurile şi SMS-urile internaţionale în interiorul SEE

 

Apelurile şi SMS-urile internaţionale în interiorul SEE sunt diferite de 'Roam like at home' (RLAH). În primul caz, utilizatorul efectuează apeluri sau transmite SMS-uri, atunci când se află în statul de unde a achiziţionat abonamentul/cartela preplătită, către destinaţii (numere) din oricare alt stat din SEE.

În cazul 'Roam like at home' utilizatorul beneficiază de servicii de comunicaţii electronice atunci când călătoreşte în alt stat din SEE decât cel din care a achiziţionat abonamentul/cartela preplătită. OAREC (Organismului autorităţilor europene de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice) a realizat un videoclip în care explică diferenţa între apelurile şi SMS-urile internaţionale în interiorul SEE şi 'Roam like at home'.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24