Ce se întâmplă cu 6 români de pe vasul Diamond Princess

Cei șase români aflați la bordul vasului de croazieră Diamond Princess, care și-au exprimat dorința de a reveni în țară, vor ajunge în cursul nopții de vineri spre sâmbătă la Berlin, de unde vor fi preluați de un avion al Ministerului Apărării și aduși la București.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe de la București, cei șase români au fost testați, înainte să se urce în avion, la Tokyo, iar rezultatele au fost negative în ceea ce privește infecția cu coronavirus.

„Toți cei șase cetățeni români care și-au exprimat dorința de a reveni în țară au fost îmbarcați la bordul aeronavei puse la dispoziție, în cadrul mecanismului european de protecție civilă, de către guvernul italian. Anterior îmbarcării aceștia au fost testați de către echipa medicală mobilă, rezultatele testărilor fiind negative pentru infecția cu COVID-19 (Coronavirus)", au transmis reprezentanții MAE.

Potrivit acestora, avionul va ateriza la Berlin în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, de unde românii vor fi preluați de o aeronavă pusă la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale. Conform estimărilor, aceștia urmează să aterizeze la București sâmbătă dimineața.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy