Ce s-a întâmplat în bisericile din București după tragedia din Colectiv

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, susține că în toate bisericile Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost oficiate slujbe de pomenire a celor care au murit în seara zilei de 30 octombrie. El a precizat că însuşi patriarhul Daniel s-a rugat duminică pentru decedați în timpul Sfintei Liturghii.

”Ieri, în bisericile din Arhiepiscopia Bucureştilor au fost oficiate slujbe de pomenire a celor adormiţi în urma incendiului de la Clubul Colectiv şi au fost înălţate rugăciuni speciale pentru vindecarea celor care suferă în spitale din cauza arsurilor”, a declarat, luni, preotul Stoica, citat de Agerpres.

El a precizat că slujbe de pomenire au fost oficiate la biserica parohială - Sf. Nicolae Broşteni, care se află la 100 de metri de Colectiv.

”Inclusiv astă-seară, la ora 18:00, în biserică se face slujbă de pomenire a celor adormiţi. Preotul paroh a tras clopotele din două în două ore”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a precizat că ”rugăciunea pentru cei adormiţi se face în biserică, în casele celor decedaţi, la mormintele acestora sau la troiţele lor”.

[citeste si]

Preotul Stoica a menţionat că, luni, la ora 15:00, în Spitalul Municipal Universitar, preoţii de caritate au oficiat Taina Sfântului Maslu pentru victimele incendiului, urmând ca marţi aceasta să fie oficiată la Spitalul Elias, iar miercuri la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

”Pe de altă parte, preoţii de caritate sunt încă de sâmbătă în spitale şi acordă asistenţă religioasă şi consiliere spirituală în special familiilor victimelor. Victimele sunt, în general, la terapie intensivă. Atunci când vor ajunge în spitale, în saloanele obişnuite, bineînţeles că vor fi şi lângă aceştia”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel