Ce s-a întâmplat cu Tesla trimisă în spațiu în urmă cu 5 ani

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Unde este acum "maşina" lansată de Space X acum 5 ani?

A trecut o jumătate de deceniu de când SpaceX a lansat în spațiul mașina lui Elon Musk. Începând de luni, 6 februarie, mașina sport de culoare vișinie se află în spațiu de cinci ani, relatează CNN.

În data de 6 februarie, roadster-ul Tesla era poziționat la circa 327 milioane de kilometri distanță de Pământ, conform site-ului care urmărește poziția mașinii, whereisroadster.com. Roadsterul a parcurs peste 4 miliarde de kilometri în spațiu. În anul 2020, vehiculul s-a apropiat de Marte, trecând pe lângă planetă la o distanță de circa opt milioane de kilometri. 

E greu de spus unde se află vehiculul, sau dacă este încă întreg, fiindcă este posibil ca mașina să fi fost lovită sau distrusă de un meteorit. Roadsterul nu a mai fost observat direct din anul 2018, în săptămânile după ce a fost lansat în spațiu la bordul unei rachete Falcon Heavy. Datele actuale sunt doar estimări calculate pe baza traiectoriei mașinii. 

Astronomii nu au prea multe motive să urmărească în mod activ mașina, fiindcă informațiile despre aceasta nu au o valoare științifică prea mare. Vehiculul a fost menit să fie o „sarcină utilă” pentru prima misiune a rachetei Falcon Heavy din luna februarie a anului 2018, misiune despre care chiar și Musk a afirmat că are doar 50% șanse de reușită. Însă, până la urmă, lansarea a decurs fără probleme. Iar de atunci, vehiculul se învârte în jurul Soarelui. De asemenea, este puțin probabil ca roadsterul să treacă pe lângă o altă planetă până în 2035, când va trece din nou pe lângă Marte.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel