Gabriela Firea a afirmat că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că, împreună cu colegii din Parlamentul European, pot atrage și mai multe fonduri.
Aceasta a promis să continue să militeze pentru atragerea fondurilor nerambursabile după alegerile din 9 iunie, așa cum a făcut și în mandatul anterior, prin vizite la Bruxelles. Ea a subliniat importanța relației dintre București, România și Uniunea Europeană, evidențiind beneficiile semnificative obținute până acum.
„Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București. În echipă, alături de colegii noștri din Parlamentul European, putem aduce și mai mult! Acești bani sunt o șansa pentru a face comunitățile, din toată România, mai prietenoase cu oamenii.
Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie, așa cum am făcut în mandatul anterior când primele vizite au fost la Bruxelles, la Parlamentul European.
Relația dintre București, România și Uniunea Europeană este esențială și avem un profit enorm până acum, peste 1 miliard de euro în Capitală și aproape 70 miliarde de euro la nivel național.", a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.
Potrivit Gabrielei Firea, prin vizite la Bruxelles, în doi ani, echipa social-democrată a obținut peste un miliard de euro fonduri europene nerambursabile. Aceste fonduri au fost utilizate pentru îmbunătățirea transportului public, rețelele de termoficare, stația de epurare Glina și nu numai.
„Când am ajuns la Primăria Capitalei, primul lucru mi s-a spus: „Nu avem nicio șansă să obținem fonduri europene pentru că ne descurcăm cu fonduri locale guvernamentale”. Și am spus, bun, dar acestea nu sunt suficiente, pentru că problemele sunt multe, complexe, structurale.
Primele vizite au fost la Bruxelles și ceea ce părea că nu se va întâmpla, s-a realizat. În doi ani de zile, peste un miliard de euro fonduri europene nerambursabile, pentru ceea ce au văzut toți cetățenii: transport public nou – 400 de autobuze prietenoase cu mediul, Euro 6, 130 de autobuze hibrid, autobuze electrice, tramvaie, troleibuze.
Mult discutatele sume pentru rețelele de termoficare, da, 300 de milioane de euro obținuți de echipa social-democrată la Primărie.
De asemenea, stația de epurare Glina, cel mai mare proiect de mediu din această zonă a Europei, aproape 400 de milioane de euro.", a spus Gabriela Firea.
Gabriela Firea a mai subliniat că, datorită eforturilor echipei social-democrate, medici și asistente din spitalele bucureștene s-au perfecționat în Europa, revenind mai bine pregătiți pentru a trata pacienții.
„Arcul de Triumf, reabilitat pe fonduri europene, Observatorul Astronomic, dar aș adăuga aici și ceea ce am obținut noi, ca echipă social-democrată, faptul că medici și asistente din București, de la spitalele din subordinea Capitalei, s-au perfecționat cu fonduri europene în spitale din Europa și au venit acasă mai bine pregătiți, tocmai pentru a-i însănătoși pe români, pe bucureșteni.
Ne-am dori, ca în următoarea perioadă, așa cum a reușit colegul nostru Daniel Băluță, să obținem mai multe fonduri europene pentru extinderea rețelei de metrou din București. Aceasta ar fi într-adevăr șansa fluidizării traficului în Capitală, proiecte reale, așa cum au realizat și alte capitale din Europa. Asta putem să o facem cu fonduri europene, împreună cu fonduri naționale, cu sprijinul primului ministru, al europarlamentarilor noștri, cu sprijinul Ministrului Transporturilor.", a spus Gabriela Firea într-un videoclip postat pe pagina de Facebook.
Articol electoral: Partidul Social Democrat - Alianța PSD-PNL CMF 41240002
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu