Într-un discurs ținut în plenul Parlamentului European, britanicul Gerard Batten a evidențiat subterfugiile grupului Bilderberg și a tras un semnal de alarmă în legătură cu complicitatea mass-media în aceste jocuri. "De ce nu scrie presa despre întâlnirile grupului Bilderberg?", s-a adresat fondatorul Partidul Independent al Marii Britanii către Comisia Europeană.
Europarlamentarul a primit un răspuns la întrebarea sa, prezentându-l tot în plenul Parlamentului European:
"Comisia (europeană) mi-a răspuns recent la întrebarea scrisă pe care i-am adresat-o, confirmându-mi despre comisarii (Joaquin) Almunia şi (Neelie) Kroes că au participat la întâlnirea grupului Bilderberg, care a avut loc în Saint-Moritz, în luna iunie. Comisia nu îmi poate da detalii cu privire la ce s-a discutat acolo, dar mă asigură că în cadrul întâlnirilor Clubului Bilderberg nu sunt luate decizii (politice)", sună răspunsul primit de Batten din partea CE.
Teoria Conspirației
Mai departe, fondatorul Partidului Independent din insulă lansează o teorie potrivit căreia grupul Bilderberg, cu complicitatea presei și a CE, participă la o conspirație ce are ca scop final "instalarea unui guvern mondial nedemocratic".
"Dacă la întâlnirile grupului Bilderberg se discută lucruri nesemnificative, de ce atunci, cele mai importante personalităţi ale lumii, inclusiv George Osborne, Ministrul de Finanţe (al Marii Britanii), se deranjază să participe? Câţi alţi conducători de vârf din politică, finanţe şi afaceri participă (la această adunare) fără a se raporta acest lucru nici la principalul canal de ştiri, BBC?
Îmi este imposibil să nu concluzionez că ascunderea acestor evenimente este o conspiraţie între organizatori (grupul Bilderberg) şi mass-media. Acest fapt pur şi simplu confirmă părerea multor oameni, că prin agenda secretă, ascunsă nouă, scopul grupului Bilderberg este instalarea unui guvern mondial nedemocratic. Este o ruşine faptul că şi Comisia Europeană complotează la aşa ceva", a arătat Gerard Batten, făcând referire la precedenta întâlnire a grupului Bilderberg, care a avut loc în iunie 2011, la St. Moritz, Elveția.
Ultima întâlnire a grupului Bilderberg a avut loc în perioada 6-9 iunie 2013, în Hertfordshire, Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu