CE: Poziția UE privind termenii ieșirii Marii Britanii din Blocul Comunitar

Theresa-May-discurs-vot-brexit
Theresa-May-discurs-vot-brexit

Poziția Uniunii Europene privind termenii ieșirii Marii Britanii din Blocul Comunitar nu s-a schimbat în ciuda anunțului făcut vineri de premierul Theresa May de a demisiona din funcție pe data de 7 iunie, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, relatează Reuters.

"Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a urmărit anunțul premierului Theresa May din această dimineață fără o bucurie personală", a declarat Andreeva în cadrul unei scurte conferințe de presă.

"Președintelui i-a plăcut foarte mult și a apreciat munca depusă alături de primul ministru May. Va respecta în egală măsură și va stabili raporturi de colaborare cu oricare alt nou prim-ministru, oricine ar fi acesta. Poziția noastră privind acordul de retragere - nu există nicio modificare din acest punct de vedere", a transmis purtătoarea de cuvânt.

Aceasta a reiterat faptul că blocul nu va renegocia acordul referitor la Brexit, dar ar putea amenda declarația politică însoțitoare, referitoare la viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie după Brexit.

Anunțul făcut de Theresa May

Theresa May a anunţat, vineri dimineaţă, că va demisiona din funcţiile de lider al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii pe 7 iunie, în contextul impasului politic generat de Brexit, urmând să rămână la conducerea Guvernului până la desemnarea succesorului său.

"Am făcut tot ce am putut pentru a-i convinge pe parlamentari să susţină Acordul Brexit, dar, din păcate, nu am reuşit acest lucru", a declarat Theresa May într-un discurs rostit vineri la Downing Street.

"Îmi este clar acum că este în interesul Marii Britanii ca un nou prim-ministru să coordoneze aceste eforturi. Anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator pe 7 iunie. Am stabilit cu preşedintele consiliului de conducere al partidului ca procedura pentru desemnarea noului lider al formaţiunii să înceapă săptămâna următoare", a precizat Theresa May.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel