Ce ocazie a pierdut MAE pentru ca Baconschi să poată boicota Jubileul Regal

baconschi
baconschi

Peste o sută de membri ai Familiilor Regale din Europa și Asia se află la București, pentru sărbătorirea Jubileului de 90 de ani al MS Regele Mihai I. Regatul Spaniei este reprezentat de MS Regina Sofia, iar Luxemburg de Marele Duce Henric, șeful acestui stat european deosebit de puternic din punct de vedere financiar. Ministerul de Externe a ratat ocazia de a consolida relația statului român cu reprezentanți ai monarhiilor europene și ai regalității.

De la evenimentele Jubileului au lipsit oficialitățile, cu excepția ministrului de Justiție, care a stat în Loja guvernului, la Parlament. Până marți seara nu fuseseră nici întâlniri neoficiale cu vreun secretar de stat MAE.

Absența ministrului de Externe se justifica, în a doua parte a zilei, prin vizita la Bruxelles a președintelui Băsescu, pe care l-ar fi putut  însoți, sau nu, dar era suficient timp ca în cursul dimineții sau seara trecută să fie inițiate contacte cu oaspeții MS Regelui.

Teodor Baconschi l-a ascultat pe Băsescu şi a ignorat fişa postului

Teodor Baconschi, al cărui post depinde de bunăvoința președintelui, fiind extrem de criticat pentru prestația sa la MAE, a ținut cont de poziția lui Traian Băsescu față de MS Regele Mihai, nu de fișa postului.

Directorul Institutului Diplomatic, prof. Vlad Nistor, ne-a declarat că în cazul unei vizite private, cum este participarea la Jubileu, nu este obligatoriu să fie întâmpinați oaspeții de către oficialități, dar se practică astfel de contacte. ” Îmi amintesc că Regele Norvegiei a fost nevoit să aterizeze pentru o scurtă escală tehnică, în România,  spune Vlad Nistor. Ca șef al protocolului statului român, am considerat că trebuie să mă deplasez la Aeroportul Băneasa, unde a ajuns rapid și ministrul de Externe, Pleșu. Am sta 30 de minute de vorbă, a fost o ocazie să discutăm neprotocolar și un semn de respect. Chiar și față de foști șefi de stat sau față de rude ale acestora trebuie să ne manifestăm cu deferența și respectul pe care îl vrem și noi de la popoarele pe care le reprezintă. Astfel de ocazii pot fi folosite, dar ține de politica statului român pe plan extern. Dacă asta e politica, astăzi, nu am nimic de comentat”, a concluzionat Vlad Nistor.

Citeşte şi:

Şi Baconschi a fost la concert de Ziua Regelui, dar la altul. La Pat Metheny Trio, la Sala Palatului

Călin Popescu Tăriceanu, Theodor Paleologu, Andrei Marga, Ion Iliescu, Mircea Geoană, printre cei prezenţi la Opera Naţională. Liiceanu şi Pleşu nu au venit la Jubileul Regal

Ce scrie presa internaţională despre discursul Regelui în Parlamentul român

Sorin Ilieşiu: Am ratat o nouă şansă pentru reconcilierea naţională

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel