Ce este Luna Neagră şi ce legătură are cu femeile

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Un fenomen astronomic rar – Luna neagră – de pe 19 mai reprezintă a treia Lună nouă într-un sezon cu patru faze de Lună nouă. Se întâmplă aproximativ la fiecare 32 de luni.

Luna este singurul satelit natural al planetei Pământ şi nu are lumină proprie, ci doar o reflectă pe cea primită de la Soare. Momentul când Luna neagră răsare este adesea asociat cu misterul, deoarece aceasta nu apare la fel de des ca Luna nouă.

Luna neagră şi Luna nouă sunt momente liniştite şi relaxante în ciclul lunar, potrivit site-ului space.com. Există mai multe modalităţi de calculare a producerii acestui eveniment numit Lună neagră: a treia fază de Lună nouă dintr-un sezon în care există patru astfel de faze lunare (un an cu patru sezoane a câte trei luni fiecare); a doua fază de Lună nouă dintr-o lună calendaristică în care se produc două astfel de faze; luna anului în care nu se produce faza de Lună nouă şi luna în care nu se produce faza de Lună plină.

Ca satelit al Pământului, Luna are o mişcare de rotaţie pe o orbită aproape circulară, cu o perioadă de 27,3 zile. Aceasta perioadă se numeşte „perioada siderală” – perioada în care Luna se întoarce în aceeaşi poziţie, în raport cu stelele. Din cauza unghiului sub care vedem regiunea selenară iluminată de Soare, vedem cum Luna prezintă diferite faze (faze însemnând procente diferite de iluminare a discului Lunii).

Câţi ani are Luna

Astronomii au calculat şi „vârsta Lunii”, care reprezintă numărul de zile scurse de când s-a produs faza de Lună nouă. Astfel, cea mai înaintată vârstă a Lunii este de 29,5 zile. În momentul când Luna atinge 29,5 zile se produce din nou faza de Lună nouă, potrivit site-ului astro-urseanu.ro. Perioada la care se repetă fazele Lunii (29,5 zile) se numeşte „perioada sinodică” sau „lunaţie”.Luna nouă astronomică (denumită uneori în engleză „dark moon”, adică „Lună întunecată” sau „Lună neagră”) se produce prin definiţie în momentul precis al conjuncţiei astronomice în longitudine ecliptică cu Soarele, aşa cum este văzut de pe Pământ.

Luna neagră şi emanciparea femeii

În 1898, astronomul german George Waltemath a propus pentru „dark moon” denumirea Lilith, pentru ceea ce el considera a fi a doua Lună a Pământului, supoziţie demonstrată a fi eronată ulterior.

Luna neagră (Lilith) s-a crezut a fi o planetă misterioasă până în secolul XX, însă astronomii susţin că este vorba doar despre un fenomen ceresc.Mitologic, denumirea Lilith, dată fenomenului de Luna neagră, ar avea legătură cu numele primei soţii a lui Adam, simbolizând independenţa asumată cu orice risc şi nesupunerea femeii în faţa bărbatului.

Lilith reprezintă simbolul femeii independente, al femeii care s-a desprins de legile universale, identificându-se în mitologia mondială cu Eva din Eden, cea care a fost pedepsită pentru faptul că s-a opus voinţei lui Dumnezeu. Popular, anticii asociau termenul de Luna neagră perioadei de Lună nouă.Luna neagră sau Lilith este considerată şi un fenomen astrologic. În ultimele decenii a fost din ce în ce mai luată în seamă în studiul hărţilor astrologice, fiind considerată un element karmic cu influenţe malefice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel