Ce emisiune va face Dragoș Pătraru la România TV

dragos-patraru
dragos-patraru

Jurnalistul Dragoș Pătraru începe, vineri 15 februarie, o nouă emisiune la România TV. Se va numi ”Starea nației” și va începe la ora 23:00.

Dragoș Pătraru a declarat pentru DeCe News că modelul acestui tip de emisiune este american.

”Există mai multe producții de succes, între care cele mai cunoscute sunt The Daily Show și The Colbert Report, realizate la Comedy Central. Noi am combinat mai multe formate, am mai pus ce ne-am priceput, iar rezultatul la care am ajuns este practic un jurnal de știri prezentat altfel, folosind pamfletul”, a spus Dragoș Pătraru.

Cele mai importante evenimente vor fi prezentate dintr-o perspectivă cu totul nouă, apelându-se la pamflet pentru a spune adevăruri care în mod normal nu se spun la tv. La fel, derapajele media vor fi arătate și explicate, astfel încât oamenii să înțeleagă de fapt ce se întâmplă și de ce văd la televizor anumite subiecte, prezentate în anumite feluri. ”Serios, e suficient să iei același eveniment și să arăți cum a fost el prezentat pe trei posturi românești, ca să iasă un ghiveci amuzant”, a mai spus el. Modelul a dat roade în Statele Unite, unde s-a constatat că tinerii sunt dipuși să consume informațiile zilei, dacă acestea le sunt ambalate într-un mod inedit, care să-i distreze. ”Cum potrivit studiilor de audiență la România TV se uită foarte mulți tineri, mizăm pe un succes rapid al producției, care să ajute postul de televiziune plasat în luna ianuarie pe poziția a cincea la nivel național să-și consolideze poziția pe piață”, a spus Dragoș Pătraru. Emisiunea Starea Nației, de la România TV, se va difuza, pentru început, săptămânal, vinerea, în intervalul 23.00-24.00. ”Filosofia emisiunii este următoarea: într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei pot contribui serios la însănătoșirea presei. Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte”, a declarat jurnalistul. Emisiunea Starea nației va sancționa și tabloidizarea excesivă, apelând și la conceptul de fake-news. De asemenea, opiniile oamenilor simpli vor fi ascultate, acestea urmând să apară ediție de ediție la rubrica vaxpopuli, realizată de reporterul special al emisiunii, Răzvan Anghelescu (www.vaxpopuli.ro). Din echipa emisiunii mai fac parte Bubanu și Blaj, realizatorii matinalului de la radio Prahova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel