Ce citesc copiii…

Cu puțin timp în urmă aduceam în atenție necesitatea de motiva lectura copiilor. Da, trebuie ca micuții noștri să citească, dar ce citesc ei? Cât de atenți suntem la grila lor de lectură, cât suntem de stresați că ei nu mai citesc atât cât dorim noi pentru a ne bucura de ORICE carte citită?, întreabă profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București.


Trebuie să mărturisesc că ideea articolului de astăzi o am de mult timp. M-am hotărât să o exprim deoarece acum câteva zile am primit de la Didactica Publishing House un set de volume care reprezintă adaptări pentru copii după mari opere ale literaturii universale: Romeo și Julieta, Macbeth și … Hamlet (ca să mă opresc la titlurile care mi-au atras pentru prima dată atenția). Unii cititori ar putea spune că micuții noștri trebuie să citească cărți pentru EI, că o să vină și vremea cărților „pentru cei mari”. Dar dacă vremea aceea nu o să mai vină niciodată?

[citeste si]

Avem în față o generație digitală, o generație a copiilor care se nasc cu „tableta în mână”, care sunt mai deștepți decât părinții lor, dar în alt mod. Sunt grăbiți/nu au răbdare, sunt superficiali (la toate acestea îi conduce avalanșa informațională la care au acces, dar care le impune și o anume dependență). Sunt – așa cum remarca Tapscott – excepțional de curioși, deschiși spre contradicții, deștepți, focalizați, capabili să se adapteze, cu o stimă de sine înaltă și posedând o orientare globală. Așa cum spuneam mai devreme, răbdarea nu este un punct forte al tinerei generații.

Așa stând lucrurile, ce este de făcut? Personal consider că este excepțional să îi apropiem de literatura „mare”, să le oferim primele lecții pe care o să punem baza pentru următoarele (și ca o paranteză, Diandra a fost capitivată de Romeo și Julieta). Tocmai pentru că au tendința să citească mai puțin este bine să alegem cu grijă ce lectură le oferim, să îi îndreptăm spre acele opere care le pot da aripi și o dezvoltare personală de substanță.

Vezi continuarea pe performante.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel