Ce carbohidraţi poţi mânca atunci când ţii dietă

Se spune că inamicul public numărul 1 al dietelor sunt carbohidranții. Lucrurile nu stau nici pe departe aşa.

Iată cinci variante sănătoase de carbohidranți:

Mazăre

½ de ceaşcă, gătită: 67 de calorii, 12,5 g carbohidraţi, 4,5 g fibre

O jumătate de ceaşcă de mazăre îţi oferă 12% din cantitatea de zinc recomandată zilnic. Mai cunoscut pentru capacitatea sa de a lupta împotriva răcelii, acest mineral îţi diminuează senzaţia de foame, prin creşterea nivelului de leptină, un hormon care anunţă creierul când stomacul este plin.

Paste integrale

50 de grame, negătite: 198 de calorii, 43 g carbohidraţi, 5 g fibre

Un studiu britanic a arătat că un consum crescut de cereale integrale – în jur de trei porţii pe zi – a fost asociat cu un indice de masă corporală mai mic şi o cantitate redusă de grăsime abdominală, la persoanele care le-au introdus în dietă. Esenţial este să menţii porţiile între 100 şi 200 de calorii (1/2-1 ceaşcă, gătite) şi să fie parte a unei mese echilibrate, nu o masă în sine.

Fasole

½ ceaşcă fasole din conservă, cu nivel redus de sodiu: 109 calorii, 20 g carbohidraţi, 8 g fibre

Persoanele care mănâncă fasole în mod frecvent au un risc mai mic cu 23% de a deveni supraponderali şi cu 22% mai puţine şanse de a deveni obezi, conform unei cercetări publicate în Journal of the American College of Nutrition. Orice fel de fasole ai alege, ai numai de câştigat, datorită cantităţii de proteine, fier şi fibre, excelente pentru sănătate. Nu uita însă să speli bine fasolea după ce o scoţi din conservă, pentru a limita cantitatea de sare pe care o conţine.

Quinoa

½ ceaşcă, gătită: 11 calorii, 20 g carbohidraţi, 2,5 g fibre

O proteină completă, quinoa conţine toţi cei nouă aminoacizi esenţiali pentru ca organismul tău să funcţioneze perfect, şi asta fără grăsimile saturate care se găsesc în proteinele de origine animală. În plus, quinoa menţine senzaţia de saţietate pentru o perioadă mai mare de timp, deci este excelentă în diete.

Pâine integrală

2 felii: 160 de calorii, 30 g carbohidraţi, 8 g fibre (cantităţile pot să difere uşor, în funcţie de producător)

Nu trebuie să îţi iei adio de la sandvişuri, pâine prăjită cu avocado sau alte delicii care implică pâine, câtă vreme citeşti cu atenţie informaţiile de pe ambalaj şi nu depăşeşti cantitatea recomandată pentru o zi, adică aceste 2 felii, potrivit csid.ro.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel