CE a lansat procedura de infringement împotriva Ungariei, din cauza taxei de criză

ungaria
ungaria

Comisia Europeană a lansat procedura de infringement împotriva Ungariei, trimiţând o cerere pentru informaţii referitoare la taxa specială introduse de guvernul de la Budapesta în sectorul telecomunicaţiilor, transmite Portfolio.Hu.

În octombrie 2010, Ungaria a introdus o taxă specială de 6,5% asupra companiilor de telecomunicaţii iar Comisia Europeană este îngrijorată că taxa este este incompatibilă cu legislaţia europeană în sectorul telecomunicaţiilor, informează Agerpres. 'Comisia este îngrijorată că această taxă este incompatibilă cu reglementările UE în domeniul telecomunicaţiilor, care solicită ca taxele speciale asupra operatorilor din telecomunicaţii să fi legate direct de acoperirea costurilor reglementării sectorului telecomunicaţiilor', a anunţat Comisia Europeană.

Guvernul de la Budapesta are la dispoziţie două luni pentru a răspunde solicitării UE. Dacă Comisia găseşte răspunsul nesatisfăcător, procedura va intra în faza a doua, în care Bruxellesul trimite o argumentaţie şi dacă nu primeşte un răspuns acceptabil, Ungaria poate fi deferită Curţii Europene de Justiţie. Săptămâna trecută, Portfolio.hu anunţase intenţia Comisiei Europeană de a lansa procedura de infringement împotriva Ungariei, din cauza taxelor speciale introduse de guvernul de la Budapesta pentru majorarea veniturilor bugetare şi îndeplinirea ţintei de deficit bugetar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel