CCR, pronunțare privind alegerea lui Teodor Meleşcanu ca preşedinte al Senatului

CCR urmează să se pronunțe în legătură cu hotărârea Senatului privind alegerea lui Teodor Meleşcanu, în urma unei sesizări privind un posibil conflict juridic de natură constituţională făcut de 33 de senatori.

Curtea Constituţională a României reia, miercuri, dezbaterea sesizării referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului.

Sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor hotărârii pentru alegerea preşedintelui Senatului, formulată de 33 de senatori, a fost luată prima dată în discuţie în şedinţa din data de 16 octombrie, când CCR a dispus continuarea dezbaterilor la 30 octombrie.

Pe 10 septembrie, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, în plen, preşedintele Senatului cu 73 voturi "pentru", Alina Gorghiu, de la PNL, obţinând 59 de voturi.

Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, fost ministru de Externe şi membru al ALDE, a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.

Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act, două zile mai târziu, de pierderea calităţii de membru în cazul lui Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi al lui Alexandru Ştefan Băişanu. Ulterior, Meleşcanu a declarat că va depune acţiune în justiţie privind excluderea sa din ALDE.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25