Una dintre sesizări vizează dispoziţiile art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală. Acesta prevede că ”judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu”.
CCR a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la acest articol. Judecătorii CCR au stabilit că măsura arestului la domiciliu se poate prelungi sau se poate decide după o perioadă anterioară de arest preventiv, doar dacă există temeiuri noi. ”Din modul de reglementare a măsurii arestului la domiciliu, aceasta reprezintă o afectare a drepturilor persoanei care, prin intensitate şi modul de aplicare/de punere în executare, afectează libertatea persoanei, având caracteristicile unei privări de libertate” a stabilit CCR.
[citeste si]
”Din această perspectivă, Curtea a stabilit că interdicţia dispunerii din nou a unei măsuri preventive privative de libertate faţă de inculpatul care a mai fost anterior arestat la domiciliu sau arestat preventiv în aceeaşi cauză, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecăţii, dacă nu au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate se constituie într-o garanţie ce însoţeşte măsurile preventive privative de libertate. Astfel, prin reglementarea diferită a arestului la domiciliu faţă de arestul preventiv, (...) legiuitorul şi-a îndeplinit obligaţia constituţională de a reglementa garanţiile ce trebuie să însoţească măsurile preventive privative de libertate doar în ceea ce priveşte arestul preventiv, iar nu şi în ceea ce priveşte arestul la domiciliu, deşi şi acesta din urmă, prin natura sa de măsură preventivă privativă de libertate, trebuie să fie însoţit de aceleaşi garanţii ca şi arestul preventiv”, se mai arată în comunicat.
CCR a mai admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a unor articole din Codul de procedură penală referitoare la reglementarea căii de atac a revizuirii.
Controlul judiciar, măsură intruzivă
CCR a admis şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.213 alin.(2) din Codul de procedură penală, care prevede că judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat fixează termen de soluţionare în camera de consiliu şi dispune citarea inculpatului. În urma deliberărilor, excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă cu unanimitate de voturi, constatându-se că dispoziţiile respective sunt constituţionale în măsura în care soluţionarea plângerii împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art.204 alin.(4), care prevede că o contestaţie formulată de inculpat se soluţionează în termen de 5 zile de la înregistrare. Judecătorii au apreciat că măsura controlului judiciar reprezintă o măsură intruzivă care poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, precum libera circulaţie, viaţa intimă, întrunirile, munca sau libertatea economică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
