CCR discută o sesizare importantă a Guvernului

Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizările Guvernului şi PNL referitoare la legea de modificare a OUG 4/2016 privind şcolile doctorale.

Pe 13 octombrie, Guvernul a atacat la CCR modificarea OUG 4/2016 privind şcolile doctorale, după ce Senatul a respins cererea de reexaminare a actului normativ, solicitată de preşedintele Klaus Iohannis, şi a adoptat legea în forma iniţială. Anterior, premierul Dacian Cioloş declara că regretă decizia pe care a luat-o Parlamentul în privinţa modului în care se tratează plagiatele.

'Regret decizia pe care a luat-o Parlamentul în privinţa modului în care se tratează plagiatele. (...) Am luat nişte măsuri prin ordonanţe de urgenţă, în urmă cu ceva vreme, tocmai pentru a crea un cadru clar, profesional, obiectiv, de tratare a acestor cazuri de plagiat. Sigur, nimeni nu contestă şi nici eu nu contest nevoia, importanţa, utilitatea implicării directe a universităţilor în tratarea acestor cazuri de plagiat', afirma Cioloş.

Şi grupul PNL din Senat a depus la Curtea Constituţională o contestaţie la legea de modificare a OUG 4/2016 privind şcolile doctorale, invocând, între altele, nerespectarea principiului bicameralismului.

Cererea de reexaminare, respinsă

Senatul a respins, în şedinţa plenului din 10 octombrie, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011 prin care a fost reglementată funcţionarea şcolilor doctorale şi a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma iniţială. Potrivit raportului comisiei de specialitate, modificarea Legii Educaţiei prevede crearea unui mecanism privind desfăşurarea învăţământului la nivel doctoral, clarificarea şi etapizarea acţiunilor de emitere a diplomelor şi titlurilor la nivel universitar, stabilirea atribuţiilor privind procedurile şi etica la nivelul învăţământului.

După decizia Senatului, preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, şi-a anunţat demisia din funcţie, pe motiv că, în urma amendamentelor adoptate la Legea educaţiei, CNATDCU va avea 'un rol decorativ', fiindu-i retrase toate prerogativele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel