CCR, decizie pe sesizarea PSD cu privire la conducerile interimare de la SRTV şi SRR

Magistrații Curții Constituţionale a României s-ar putea pronunţa, joi, asupra   sesizării PSD în legătură cu proiectul privind asigurarea continuităţii conducerii interimare a Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. 

PSD a atacat la CCR legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 89/2021, care reglementează asigurarea continuităţii conducerii interimare a celor două servicii publice de radio şi de televiziune, în cazul mandatelor stabilite prin hotărârea Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Social-democraţii invocă decizii ale CCR conform cărora alegerea conducerii interimare a celor două instituţii de presă ar fi fost neconstituţională. PSD arată că Parlamentul este cel care trebuia să iniţieze procedurile privind alegerea conducerii SRTV şi SRR.

Potrivit sesizării, prin proiectul adoptat s-a încălcat, totodată, principiul bicameralismului, în condiţiile în care Camera decizională a adoptat o reglementare total diferită de cea adoptată de prima Cameră, modificându-se 'substanţial' voinţa iniţiatorului.

Proiectul a fost adoptat cu un amendament care prevede că, 'în cazul în care desemnarea conducerii SRR, respectiv a SRTV nu este realizată până la data la care mandatul directorului general interimar (...) încetează ca urmare a ajungerii la termen în timpul vacanţei parlamentare, în lipsa convocării în acest scop a Parlamentului în sesiune extraordinară, mandatul directorului general interimar se prelungeşte de drept până la numirea Consiliului de administraţie în condiţiile legii'.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege pentru aprobarea OUG 89/2021, deoarece la momentul adoptării acesteia nu exista un cadru legal primar pentru asigurarea continuităţii conducerii interimare a celor două servicii publice de radio şi televiziune în cazul încetării mandatelor stabilite prin hotărâre a Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, se impunea completarea în consecinţă a Legii 41/1994, precizează Agerpres.

Preşedinţii CA ale SRR şi SRTv, votaţi de plenul Parlamentului

Plenul reunit al Parlamentului a validat, lunipe 15 noiembrie, numirea preşedinţilor Consiliilor de Administraţie ale Societăţilor Române de Radio şi Televiziune, Răzvan Ioan Dincă, respectiv Dan Cristian Turturică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy