CCR: Avizul CES în cazul ordonanţei de urgenţă privind contractele de credit pentru consumatori, obligatoriu

CCR
CCR

Lipsa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social în cazul Legii pentru completarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este împotriva prevederilor constituţionale, motivează Curtea Constituţională a Românei (CCR) decizia prin care a admis sesizarea cu privire la proiectul de act normativ.

Curtea Constituţională a admis în martie sesizarea PNL şi USR asupra proiectului referitor la Legea pentru completarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Potrivit motivării, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece din consultarea fişei legislative a legii criticate rezultă că avizul acestei autorităţi nu a fost solicitat.

"În acest sens, se observă că legea criticată vizează unul dintre aceste domenii, respectiv protecţia consumatorului, astfel cum rezultă din expunerea de motive a legii. Prin urmare, în lipsa solicitării avizului cu prilejul declanşării procedurii parlamentare de legiferare a actului normativ examinat, reiese că au fost nesocotite prevederile art.1 alin.(5) din Constituţie. Dată fiind materia de reglementare a propunerii legislative în discuţie, era obligatoriu să fi fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, în sensul consultării acestuia, ca organ de specialitate consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, neavând relevanţă dacă legiuitorul, în opera sa de legiferare, ar fi ţinut sau nu seama de conţinutul acestuia. Ignorarea principiului constituţional al obligativităţii respectării legii în cursul procedurilor parlamentare de legiferare ar plasa legiuitorul pe o poziţie privilegiată, interzisă de principiul constituţional al egalităţii, consacrat de art.16 alin.(2) din Legea fundamentală, potrivit căruia 'Nimeni nu este mai presus de lege'", se precizează în document.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel