CCR a respins obiecțiile la Legea bugetului de stat pe 2022. Decizia e definitivă și se comunică președintelui

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins obiecțiile USR la Legea bugetului de stat pe 2022.

Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curții Constituționale a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată iniţial fixat, de la data de 29 decembrie 2021 la data de 28 decembrie.

Astfel, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și „a constatat că dispozițiile art. 54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu critica de neconstituționalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale”.

Totodată, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia este definitivă și se comunică Președintelui României.

Amintim că USR a depus sesizarea de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe 2022.

„În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deputaţii menţionaţi în anexa ataşată formulăm prezenta sesizare de neconstituţionalitate a Legii bugetului de stat pe anul 2022, înregistrată la Camera Deputaţilor cu codul PL-x nr. 611/2021 şi la Senat cu codul L566/2021, pe care o considerăm neconformă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 74 şi art. 75 din Constituţia României, motiv pentru care solicităm instanţei de contencios constituţional să constate neconstituţionalitatea acesteia”, anunțase liderul grupului parlamentar al USR din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu.

În sesizare a fost invocată încălcarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii („prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor şi algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale”), dreptul la învăţătură („prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local şi judeţean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011”).

Conform USR, au mai fost încălcate principiile legalităţii („prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare şi care profită exclusiv partidului din care fac parte iniţiatorii, PPU-SL”), bicameralismului („prin adoptarea în şedinţa reunită a unui amendament care eludează Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată şi completată decât separat, mai întâi de către Senat, 'Camera de reflecţie', şi apoi de către Camera Deputaţilor, 'Camera decizională'”) şi principiul calităţii legii („prin caracterul neclar, imprecis şi interpretabil a numeroase prevederi”).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel