Cazul Skripal. Austria își urmărește interesul. Vrea să fie MEDIATOR UE-Rusia | DCNews
Cele mai citite

Cazul Skripal. Austria își urmărește interesul. Vrea să fie MEDIATOR UE-Rusia

vladimir_putin_discurs_kremlin_56036900
foto: kremlin.ru

 Austria ar putea juca un rol de mediere în criza internaţională dintre Rusia şi Occident izbucnită ca urmare a otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, a declarat joi ministrul de externe austriac Karin Kneissl, explicând refuzul Vienei de a expulza diplomaţi ruşi, relatează dpa. 

Expulzările de diplomaţi ruşi decise de peste 25 de ţări s-au bazat pe fapte neconfirmate, a indicat şefa diplomaţiei austriece. 

Marea Britanie acuză Rusia pentru atacul asupra fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, găsiţi otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei. 

Justificarea Austriei

'Este vorba despre un incident ale cărui circumstanţe nu au fost încă elucidate', a declarat ministrul Karin Kneissl în cadrul unei conferinţe de presă la Viena. 

'Nu a fost niciodată practica noastră să expulzăm diplomaţi', a spus Kneissl, subliniind că în momentele dificile sunt importante canalele de comunicare deschise. 

'Diplomaţia înseamnă mai mult decât prezentarea reciprocă de documente de poziţie. Este vorba despre folosirea nuanţelor', a mai spus oficialul austriac. 

Vor să fie mediatori 

Austria este gata să joace un rol de mediator în acest caz dacă i s-ar cere să facă acest lucru, a mai spus Kneissl, adăugând că până acum nu au existat solicitări în acest sens. 

Şefa diplomaţiei austriece va efectua o vizită în Rusia pe 19 şi 20 aprilie, unde urmează să se întâlnească cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Vizita a fost organizată înainte de declanşarea actualei crize între Rusia şi Occident, relatează Agerpres.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close