Caz DRAMATIC medic Smicală. Ministrul Aurescu, discuţie telefonică cu omologul finlandez

Protest de solidaritate cu familia Smicală - 1 decembrie 2019 Cluj-Napoca
Protest de solidaritate cu familia Smicală - 1 decembrie 2019 Cluj-Napoca

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o convorbire telefonică cu omologul finlandez, Pekka Haavisto, la solicitarea părţii finlandeze iar cei doi oficiali au vorbit inclusiv de cazul Cameliei Jalaskoski (Smicală), ai cărei copii au fost preluaţi de mai mult timp de către serviciile sociale din Finlanda. 

'Ministrul Bogdan Aurescu a readus în atenţie şi situaţia doamnei Camelia Jalaskoski şi a copiilor săi minori, solicitând sprijinul părţii finlandeze pentru soluţionarea pozitivă a acestui dosar. Cei doi demnitari au convenit asupra continuării dialogului pe acest subiect', arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Amintim faptul că în anul 2015, medicul român Camelia Smicală din Piatra Neamț, locuia în Finlanda, fiind căsătorită cu un cetățean finlandez. Camelia Smicală a dorit să se întoarcă în România din cauza relelor tratamente aplicate copiilor. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza faptului că cetățeanul finlandez a anunțat serviciile de protecția copilului, care au descins în forță, cei doi copii fiind luați de statul finlandez.

Discuții și despre evoluția legată de pandemia Covid-19

Potrivit ministerului român, cei doi miniştri au avut un schimb de vederi asupra evoluţiilor legate de pandemia SARS-CoV-2 din cele două ţări şi a măsurilor luate pentru combaterea efectelor acesteia asupra sănătăţii populaţiei, precum şi a planurilor de acţiune avute în vedere de autorităţi pentru ieşirea din criză şi susţinerea relansării activităţii în diferite sectoare economice şi sociale.

VEZI ȘI Protest la Cluj-Napoca chiar de 1 Decembrie 2019. Este strigător la cer! Preot: Ce lege din lume permite așa ceva?! / FOTO

Convorbirea a prilejuit şi un schimb de opinii asupra stadiului şi perspectivelor colaborării dintre cele două ţări la nivelul Uniunii Europene, cu accent pe principalele evoluţii legate de Parteneriatul Estic şi sprijinul acordat de Uniunea Europeană statelor partenere pentru susţinerea eforturilor de combatere a pandemiei şi a efectelor acesteia.

Discuții despre evoluția din Republica Moldova

În acest context, arată MAE, cei doi miniştri au discutat despre ultimele evoluţii din Republica Moldova, evidenţiind importanţa realizării depline şi consecvente de către Chişinău a reformelor decurgând din implementarea Acordului de Asociere şi Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a menţionat sprijinul concret şi consistent acordat de România cetăţenilor R. Moldova în contextul pandemiei COVID-19, anunţat ieri de către preşedintele Klaus Iohannis şi de către Guvernul României şi, similar cu cele susţinute anterior în alte contacte bilaterale sau la nivel european, a încurajat partea finlandeză să examineze posibilitatea de a acţiona în acest sens, inclusiv în coordonare cu România.

Relații bilaterale foarte bune

Cei doi miniştri au convenit continuarea dialogului şi coordonării pe aceste teme. Evocând contextul aniversar oferit de împlinirea, în 2020, a o sută de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Finlanda, cei doi demnitari au remarcat stadiul foarte bun al relaţiilor bilaterale şi au convenit să evalueze împreună opţiunile pentru marcarea momentului aniversar şi pentru impulsionarea dialogului la nivel înalt.

Ministrul finlandez a reiterat omologului român invitaţia de a efectua o vizită bilaterală în Finlanda, invitaţie acceptată cu plăcere, cât mai curând posibil, în funcţie de evoluţiile legate de combaterea pandemiei SARS-CoV-2, conform Agerpres.

VEZI Și Caz DRAMATIC medic Smicală. Maria Grapini, SOLICITARE către noul premier al Finlandei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel