Caz de corupţie la Poliţia Rutieră Botoşani. Cei opt poliţişti, puși în libertate sub control judiciar

Caz de corupţie la Poliţia Rutieră Botoşani. Cei opt poliţişti, puși în libertate sub control judiciar
Caz de corupţie la Poliţia Rutieră Botoşani. Cei opt poliţişti, puși în libertate sub control judiciar

Cei opt poliţişti de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, care au fost arestaţi săptămâna trecută pentru fapte de corupţie, au fost puşi în libertate, în baza unei decizii adoptate, marţi, de Curtea de Apel Suceava. 

Potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro, Curtea de Apel Suceava a admis contestaţiile poliţiştilor formulate împotriva sentinţei din 3 iunie a Tribunalului Suceava, prin care au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, respingând propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind arestarea acestora. Instanţa a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar.

'Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru-Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coşman Stelian- Iulian, Anton Viorel şi Rusu Constantin- Ciprian împotriva încheierii nr. 101/03.06.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava - Secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2.527/86/2021. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi în rejudecare: Respinge, ca nefondată, propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava privind arestarea preventivă a inculpaţilor Iacob Florin Eduard, Fecioru Robert Neculai, Luca Dumitru- Cătălin, Botezatu Gabriel, Balan Ionel, Coşman Stelian- Iulian, Anton Viorel şi Rusu Constantin-Ciprian', se precizează pe portal.just.ro.

Poliţiştii nu vor avea voie să comunice între ei pe nicio cale şi vor trebui să respecte mai multe obligaţii, printre care şi cea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, dar şi să nu părăsească judeţul Botoşani.

Percheziții, dintre care una la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere şi 19 la locuinţele poliţiştilor

Procurorii DNA au efectuat, miercuri, 2 iunie, 20 de percheziţii în judeţul Botoşani, dintre care una la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere şi 19 la locuinţele poliţiştilor. Cercetările se desfăşoară într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în perioada iunie - noiembrie 2020.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează fapte de corupţie săvârşite de mai mulţi ofiţeri şi agenţi din cadrul acestui serviciu. Percheziţiile s-au desfășurat în acelaşi timp şi la locuinţele poliţiştilor de circulaţie din Botoşani. Sursele judiciare au declarat că la finalul percheziţiilor persoanele vizate de anchetă vor fi conduse la sediul din Suceava al DNA pentru audieri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel