Caz Caracal. Vosganian: Iohannis, ostatic al statului paralel

Varujan Vosganian
Varujan Vosganian

Varujan Vosganian a declarat că este dezamăgit că șeful statului Klaus Iohannis nu și-a îndeplinit atribuții și doar a atacat coaliția de guvernare. El a precizat că tinde să devină o practică a liderilor politici lipsiți de scrupule „cocoțarea cu cinism pe emoția stârnită de asemenea tragedii”.

„ALDE, ca partid politic responsabil, consideră că în urma tragediei petrecute în Caracal trebuie adoptate măsuri ferme de sancționare a celor vinovați și de prevenire, pe viitor, a unor tragedii similare. În consecință, ALDE a susținut înființarea Grupului de lucru interministerial din cadrul Guvernului, în scopul prezentării, în cel mai scurt timp, a măsurilor ce se impun într-o astfel de situație critică, atât în plan legislativ, cât și executiv. În situația în care vor fi evidențiate măsuri de natură legislativă care să se materializeze în cadrul unei Ordonanțe de Urgență, ALDE își manifestă disponibilitatea de a convoca Parlamentul în sesiune extraordinară. De asemenea, în privința părții legislative trebuie analizată posibilitate de a modifica legea STS, în sensul numirii unei conduceri civile a serviciului”, a scris Varujan Vosganian, luni, pe Facebook, transmite Mediafax.

"Iohannis este un ostatic al statului paralel"

Deputatul ALDE a adăugat că președintele Iohannis este „un fost ostatic al statului paralel” de la care așteaptă să îi livreze un nou mandat la Cotroceni.

„Am luat act, cu dezamăgire, de faptul că, din nou, Klaus Iohannis a ratat prilejul de a-și îndeplini atribuțiile ca șef de stat. Răspunsul său a fost tardiv și politicianist, evitând să ofere măsuri ferme în domeniile sale de competență, dar lansându-se, în schimb, cu arsenalul cu care deja ne-a obișnuit, la dezinformări, atacuri la adresa coaliției de guvernare și instigare la violență. Klaus Iohannis, dacă nu ar fi fost un ostatic al statului paralel, de la care așteaptă livrarea unui nou mandat prezidențial, ar fi trebuit să aibă curajul să-l demită pe șeful STS, înainte ca acesta să-și dea demisia”, a completat Vosganian.

Purtătorul de cuvânt al ALDE a mai spus că și Dan Barna are același model de a se cocoța pe tragedia de la Caracal

„Cocoțarea cu cinism pe emoția stârnită de asemenea tragedii riscă să devină o practică pentru astfel de lideri politici lipsiți de scrupule și de o minimă responsabilitate. În aceeași tonalitate se încadrează și declarațiile lui Dan Barna, care se arată, în ce privește cinismul și lipsa de scrupule, un demn succesor al lui Klaus Iohannis. Dan Barna invocă tragedia de la Colectiv și evenimentele care i-au urmat ca o posibilă soluție și pentru prezent, ignorând faptul că folosirea, în acest fel, a victimelor în scopuri politicianiste este, de-a dreptul, o profanare a memoriei lor”, a conchis Varujan Vosganian.

USR a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea de urgență a unui pachet de măsuri legislative pentru prevenirea tragediilor de genul celor petrecute la Caracal.

Dan Barna a declarat, în context, că a avut impresia că după tragedia de la Colectiv societatea s-a trezit și a început să funcționeze, însă cazul de la Caracal arată că mai bimic nu s-a schimbat. El a precizat că este foarte importantă depolitizarea instituțiilor publice. Președintele USR a vorbit despre desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție, abrogarea recursului compensatoriu și Operaționalizarea Sistemului Alertă Răpire Copii, ca măsuri pe care le propune partidul.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, legat de cazul Caracal, că Executivul trebuie să se gândească dacă nu este vinovatul moral, susținând că toți cei care au greșit trebuie să fie sancționați, indiferent dacă sunt de la Interne, STS sau alte instituții. Șeful statului a mai cerut Guvernului PSD-ALDE să anuleze modificările aduse legilor justiției în ultimii doi ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel