Câți ani va dura aderarea Ucrainei la UE. Estimările Franței

Fotografie creată de Mathias P.R. Reding, de la Pexels
Fotografie creată de Mathias P.R. Reding, de la Pexels

Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană va lua ''indubitabil 15 sau 20 de ani'', a estimat duminică ministrul delegat francez pentru afaceri europene Clement Beaune, potrivit căruia ţara în cauză poate intra între timp în comunitatea politică europeană propusă de preşedintele francez Emmanuel Macron, transmite AFP.

Trebuie să fim oneşti. Dacă spunem că Ucraina va intra în UE în şase luni, un an sau doi ani, am minţi. Nu ar fi adevărat. Vor fi indubitabil 15 sau 20 ani, este foarte mult, a declarat Beaune, a cărui ţară asigură până la 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, pentru postul Radio J.

În acest timp, este nevoie de un proiect politic în care ucrainenii pot intra, a adăugat reprezentantul Parisului.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a explicat joi că eventuala comunitate politică europeană pe care a propus-o la începutul lunii mai ar fi complementară procesului de aderare la Uniunea Europeană şi nu o alternativă la acesta.

Macron a prezentat acest proiect pe 9 mai în faţa Parlamentului European la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei, ţară invadată militar de Rusia.

El afirma cu acea ocazie că ar fi nevoie de decenii pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că între timp ţara poate face parte dintr-o comunitate politică europeană care ar putea include Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020, sau Republica Moldova.

Acest proiect, care ar urma să fie dezbătut la Consiliul European de la Bruxelles de la finalul lunii iunie, a fost deja criticat de unii lideri europeni, precum preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, în opinia căruia proiectul ar reflecta o lipsă de voinţă de a integra rapid Ucraina în interiorul UE, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel