Catedrala Mântuirii Neamului, sfințire. Pelerinii s-au așezat la coadă de vineri noapte. Evenimentul e duminică

Pelerinii ajunși pentru sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului s-au așezat la coadă încă noaptea trecută, deși evenimentul va avea loc duminică. 

Cu toate că temperaturile nu mai sunt deloc prietenoase, pelerinii sosiți din toate județele țării s-au pus deja la coadă pentru a prinde loc în față la evenimentul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului.

Duminică, începând cu ora 8,00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9,00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.

Programul de sfințire 

Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârşită în interiorul Catedralei Naţionale. La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Potrivit Patriarhiei, credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate.

"Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali. Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, "zilele sfinţirii"), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit", precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel