Catedrala Mântuirii Neamului, inaugurare. Patriarhul Daniel, anunț

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită pe 30 noiembrie, chiar de ziua ocrotitorului ei, Sfântul Apostol Andrei. Anunţul a fost făcut chiar de către Patriarhul Daniel, în prima zi a acestui an.

 În prezent, ea este construită în proporţie de 85% şi au fost cheltuiţi 80 de milioane de euro. Ziua sfințirii a fost stabilită la începutul anului trecut, în urma unei întâlniri care a avut loc la reședința Patriarhală între Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și președintele Klaus Johannis. S-au discutat atunci şi detalii despre programul anului centenar 2018.

La sfinţirea Catedralei Naţionale de pe 30 noiembrie este așteptat să participe şi Sanctitatea Sa Bartolomeu, conducătorul ortodocşilor din lumea întreagă. Acesta a fost invitat verbal de către Prea Fericitul Daniel, în timpul Sinodului care a avut loc în Creta, în anul 2016.

Noua Catedrală din Bucureşti va fi a treia ca mărime din Europa după Sagrada Familia din Spania şi San Pietro din Vatican.

Are o lungime de 126 metri, lăţime de 68 şi va ajunge la 120 de metri înălţime. Amprenta la sol este de aproape 13.700 mp.

În prezent, Catedrala Mânturii Neamului este realizată în proporţie de 85%. Lucrările au ajuns la cota 62 de metri şi urmează ridicarea turlelor. Costurile finale pentru construcţia la roşu plus acoperişul sunt estimate la 90 de milioane de euro. Până acum au fost cheltuite 80 de milioane, informează TVR. Se lucrează în trei schimburi cu 600 de muncitori.

2018 a fost declarat de biserică an omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi an comemorativ al  făuritorilor Marii Uniri. Pe 15 ianuarie Patriarhia organizează şi o primă licitaţie pentru pictura catedralei. Se caută meşteri pentru realizarea iconostasului de peste 400 de metri pătraţi în tehnică mozaic.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel