Baschetbalistul Cătălin Burlacu, fost căpitan al echipei CSU Asesoft Ploiești, a pierdut definitiv procesul cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, după ce aceasta câștigase inițial în instanță suma de 195.000 de dolari.
Potrivit unui anunț postat, luni, pe site-ul oficial al CSM Ploiești, clubul aflat în subordinea Primăriei Ploiești a câștigat definitiv procesul cu baschetbalistul Cătălin Burlacu, fostul președinte onorific al secției de baschet.
"Clubul Sportiv Municipal Ploiești a câștigat recursul formulat în procesul cu Cătălin Burlacu, fostul președinte onorific al secției de baschet, care semnase un contract de jucător ce urma să intre în vigoare în ediția trecută de campionat. Acesta acționase clubul în judecată reclamând salarii restante în valoare de 195.000 de dolari, fără a apuca să efectueze măcar un antrenament pentru CSM Ploiești, în condițiile în care, din motive financiare, echipa nici nu s-a mai reunit în vara trecută, după promovarea în Liga Națională", arată sursa citată.
Conform datelor postate pe portalul instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a decis, în luna martie, să oblige CSM Ploiești la plata către Burlacu a echivalentului în lei a sumei de 195.000 dolari la cursul BNR din ziua plății, clubul formulând cerere în anulare, în condițiile în care decizia nu era definitivă.
Astfel, Tribunalul Prahova a admis cererea în anulare, a anulat sentința pronunțată în luna martie și a respins cererea de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată, decizia pronunțată în data de 29 iunie fiind definitivă.
În ultimul an, CSM Ploiești s-a confruntat cu un blocaj financiar și o serie de scandaluri legate de cheltuirea banilor publici de la buget.
La sfârșitul anului trecut, surse din administrația locală declarau că CSM Ploiești este executat de o parte dintre foștii sportivi și antrenori, clubul primind notificare pentru suma de 800.000 de lei.
Recent, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a afirmat că deja municipalitatea a fost executată pentru suma de aproximativ 700.000 lei, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu