Cât plătește statul român chiria pentru Castelul Peleș: Iată cele mai interesante aspecte

Fotografie de la Mika/Pexels
Fotografie de la Mika/Pexels

Castelul Peleș a fost construit la dorința regelui Carol I și a durat 41 de ani până a fost finalizat. La vremea respectivă, construcția era una dintre cele mai moderne din Europa, fiind primul castel din lume care avea electricitate, un lift, încălzire centrală și chiar un sistem de curățare inteligent.

Unul dintre cele mai spectaculoase castele din România este Castelul Peleș. El a fost construit între anii 1873 și 1914, iar după ce a fost terminat a devenit reședința de vară a Casei Regale a României.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, odată cu venirea comuniștilor la putere, clădirea a fost naționalizată și a funcționat ca muzeu, potrivit publicației Shtiu.

Cât plătește statul lunar pentru închirierea Castelului Peleș?

În anul 2008, Castelul Peleș şi Pelişor au reintrat în posesia Regelui Mihai I. Acesta a decis, însă, ca palatul să rămână în folosul românilor pentru eternitate.

”România trăiește o reparație istorica si identitară. Sperăm ca întoarcerea mea definitivă la Peleș și la Sinaia, Scaunul istoric al Familiei Regale, să fie începutul respectului definitiv, total al proprietății private, al demnității, al democrației și libertăților, al instituțiilor din societatea românească. Porțile Peleșului vor rămâne deschise românilor pentru eternitate, așa cum a fost mereu, începând cu anul 1914. (…) Castelul Peleș este un simbol al independenței și puterii țării noastre”, a declarat Regele Mihai I, în anul 2008, după ce Castelul Peleș a reintrat în proprietatea sa.

Potrivit datelor oficiale, în anul 2019, statul român plătea Casei Regale a României o chirie în jur de 6.000 de lei pentru Castelul Peleș. Suma este una modică și vine mai puțin de 2 lei pe metru pătrat. Trebuie precizat că suprafața clădirii are 3.220 de metri pătrați. Statul român plătește însă chirie și pentru Castelul Pelișor și întreg domeniul de acolo, astfel că suma de bani ajunge în jurul a 11.000 de euro pe lună.

Castelul Peleș este vizitat, în fiecare an, de aproximativ un milion de turiști din întreaga lume. În anul 2010, autoritățile române au vrut să cumpere Castelul de la Casa Regală pentru 30 de milioane de euro, însă planurile au fost date peste cap de venirea crizei economice.

Curiozități despre Castelul Peleș

Are 160 de camere, 30 de băi și 2.330 de corpuri de iluminat.

La construcția Castelului Peleș au lucrat oameni din peste 30 de țări și 20 de etnii. Sumele investite de Casa Regală s-au ridicat atunci la 16,5 milioane lei aur, echivalentul a 198 de milioane de dolari astăzi, întrucât în perioada antebelică, leul-aur echivala cu 12 dolari, la valoarea de atunci a dolarului.

Palatul are 14 săli care pot fi vizitate (apartamente, cabinete, holuri, săli de teatru sau film, biblioteci, dormitoare), adevărate opere de artă în sine.La holul de onoare au lucrat la realizarea sa 140 de artiști timp de 6 luni, generând peste 2.000 de figurine sculptate în lemn. Peleșul adăpostește, totodată, o serie de colecții unice de ceramică (peste 5000 de piese), metal și argint (550 de piese), zeci de ceasuri cu valoare mare, peste 200 de tablouri însemnate, 1500 de piese de sticlărie etc...

Aspiratorul central de la Peleș. Minunea tehnologică care funcționează și în prezent, la o distanță de 120 de ani

Potrivit sursei citate, aspiratorul din Peleș era un sistem complex de curățare a castelului, sistem care funcționează și în prezent. Acesta a fost instalat în anul 1901, la ordinul regelui, de firma germană Brevets Herz-Kozac (BVC), și captează praful la subsolul clădirii în recipiente cu apă, iar aerul este apoi eliminat afară.

Aspiratorul central din Castelul Peleș a fost instalat în anul 1901 și are două electromotoare care pun în mișcare două pompe de vid. Acestea din urmă creează un sistem de absorbție în canalele cilindrice, cu diametrul de 30 milimetri, care au fost montate în pereţi.

Drept urmare, în aceste prize de aer montate în perete se înfiletează furtunurile cu perii și, astfel, se curăță încăperea de praf. Toată mizeria aspirată este dusă prin conducte spre două vase în formă de clopot cu diametrul de 500 de milimetri. Acestea au în partea inferioară montate recipiente detaşabile, cu apă, unde este depozitat praful, în timp ce aerul curat este eliminat afară. Sistemul de curățare este unul extrem de silențios, fiindcă întreaga aparatură se află în subsolul castelului.

Instalația a fost oprită în anii 1970, însă reprezentanții firmei Brevets Herz-Kozac (BVC), care există și în prezent, au venit în anul 2011 și au repus în funcțiune un sistem de curățare vechi de peste 100 de ani. În felul acesta s-a demonstrat că o tehnologie veche poate fi utilizată cu succes și în timpuri moderne.

Trebuie precizat că modernizarea aspiratorului central de la Peleș a costat aproximativ 6.000 de euro și a presupus doar montarea de motoare noi, mici reparații și curățarea filtrelor. Restul funcționează perfect chiar și după atâția ani, iar prizele de aer din pereţi sunt tot acelea care au fost instalate în anul 1901.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel