Casa lui Hitler, decizie finală a Curții Constituționale

hitler
hitler

Statul austriac poate să rămână proprietarul casei natale a lui Adolf Hitler.

Statul a achiziționat imobilul la sfârșitul anului 2016 pentru a controla modul în care este folosită clădirea, contrar voinței moștenitoarei acestui imobil cu un trecut apăsător, a decis vineri Curtea Constituțională din Austria, informează AFP, potrivit Agerpres.

Parlamentul a adoptat în decembrie o lege de expropriere a acestei case din secolul al XVII-lea, situată în centrul orașului Braunau-am-Inn, aproape de granița cu Germania, deschizând astfel calea pentru o modificare arhitecturală profundă a imobilului, pentru ca acesta să nu mai fie utilizat ca un loc de pelerinaj neonazist.

Legea a fost adoptată pentru a pune capăt unui lung proces între statul austriac și proprietara clădirii, Gerlinde Pommer.

Deși Gerlinde Pommer păstrează de mai mulți ani o tăcere mediatică absolută în privința acestui proces dificil, evitând orice apariție publică, ea a contestat totuși la cea mai înaltă instanță austriacă vânzarea forțată a clădirii, pe care o consideră ilegală.

Însă Curtea Constituțională a dat câștig de cauză, vineri, statului austriac, estimând că această expropriere a fost realizată "în interesul general".

"Casa prezintă riscul de a deveni un loc de pelerinaj (...) în beneficiul ideologiei naziste (...) Era deci necesar să ne asigurăm că nicio infracțiune nu va putea fi comisă în acel loc", a precizat Curtea Constituțională austriacă.

Instanța reamintește că vânzarea forțată a fost însoțită de o indemnizație, a cărei valoare nu a fost însă dezvăluită.

Închiriată de statul austriac din 1972 pentru a împiedica folosirea ei în alte scopuri, impunătoarea clădire galbenă în care Adolf Hitler s-a născut în 1889 a adăpostit în trecut un centru pentru persoane cu handicap — o categoriei a populației care a fost victimă a regimului nazist.

Din 2011, proprietara s-a folosit de dreptul ei de veto pentru a bloca orice folosire a casei de către stat, care îi plătea o chirie lunară de 4.800 de euro. Rămas neocupat, imobilul a devenit un loc de întâlnire pentru nostalgicii celui de-al Treilea Reich.

Dorită de ministrul de interne Wolfgang Sobotka, dar combătută de o comisie de experți, ideea demolării casei a fost înlocuită de proiectul unei profunde modificări arhitecturale, pentru ca imobilul să nu mai poată fi identificat.

După finalizarea lucrărilor, o instituție publică se va muta în această clădire, ce va fi folosită în scopuri care vor reprezenta "o antiteză a nazismului", potrivit autorităților austriece.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel