Casa lui Biden, survolată de un avion privat. S-a declanșat o procedură de securitate

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Un avion privat a survolat casa de vacanţă a preşedintelui Biden şi a declanşat o procedură de securitate.

Un avion privat a intrat "din eroare" în spaţiul aerian deasupra casei de pe plajă în care preşedintele american Joe Biden îşi petrece weekendul, a anunţat sâmbătă un responsabil al Casei Albe, precizând că "nu este vorba de un atac", informează AFP.

"A fost luată o măsură de precauţie", a precizat el.

Preşedintele Joe Biden şi soţia sa Jill au fost evacuaţi pentru scurt timp, înainte de a reveni la reşedinţa lor din staţiunea balneară Rehoboth, situată la aproape 200 km est de Washington.

"Ei sunt în siguranţă", potrivit aceleiaşi surse, care nu a dorit să fie numită.

Secret Service, organism ce asigură securitatea liderilor americani, va emite un comunicat puţin mai târziu, scrie Agrepres.

Joe Biden: Revine Ucrainei decizia de a ceda sau nu teritorii

De la început am spus - şi nu toată lumea a fost de acord cu mine - că nimic (nu va fi decis - n. red.) despre Ucraina fără Ucraina. Este teritoriul lor. Eu nu le voi spune ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă, a afirmat Biden la Rehoboth (Delaware), după ce a fost întrebat dacă Ucraina ar trebui să cedeze teritorii în schimbul păcii, potrivit Agerpres.

Totuşi, adăugat el, probabil la un moment dat va fi nevoie de o reglementare între Ucraina şi Rusia. Însă ce ar implica aceasta, nu ştiu, a mai spus preşedintele SUA.

El a subliniat că în acest timp Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina pentru a se putea apăra singură în faţa agresiunii ruse.

Fostul secretar de stat american Henry A. Kissinger sugerase luna trecută, în timpul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei teritorii în schimbul păcii. El a îndemnat Occidentul să convingă Ucraina să accepte negocieri plecând de la status quo-ul de dinainte, adică de la o situaţie în care Rusia controlează formal peninsula Crimeea şi informal provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, notează Washington Post.

În replică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat opiniile lui Kissinger cu ceea ce s-a întâmplat cu Germania nazistă în 1938, când încercările de a calma agresorul prin concesii teritoriale nu au stins apetitul german pentru mai multe teritorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel