Casa Groazei. Ce s-a găsit unde a stat Gheorghe Dincă: ”Era suspendată pur și simplu”

Casa Groazei, așa cum a fost numită locuința în care a stat Gheorghe Dincă, poate fi descrisă cu greu de către cei care au ajuns în interior. În curte sunt gropi adânci cimentate, iar în casă geamurile sunt zidite sau acoperite.

În spatele gardurilor înalte de trei metri, procurorii au găsit geamuri zidite sau acoperite, haine aruncate peste tot, animale, bucăți de fier vechi, mizerie de nedescris.

„Sunt gropi săpate și cimentate. Sunt cercetate pe rând. Se prelevează probe, pentru că zona poate fi contaminată, dintr-un pas greșit și lucrurile pot căpăta o altă turnură", a declarat procurorul șef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu, potrivit Mediafax.

„Nu pot să vă descriu. Sunt copaci, sunt animale, sunt lucruri aruncate unele peste altele, sunt camioane de haine vechi, care trebuie luate la mână și analizate, sunt gropi, nu știu de ce săpate. A fost atelier auto aici. Sunt lucruri îngrămădite, obiecte care nu ar avea ce să caute acolo. Vă dau un exemplu: o bârnă de lemn suspendată pur și simplu. Sunt lucruri care trebuie analizate, cercetarea la fața locului trebuie făcută în condiții legale", a spus Hosu.

O persoană care îl cunoaște de zeci de ani pe Gheorghe Dincă spune că acesta și-a construit casa cu mâna lui.

„Era exact așa: Casa Groazei. Și o construise cu mâna lui", conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel