Casa Albă îndeamnă la prudență. Utilizarea armelor chimice în Ucraina este încă neconfirmată

Joe Biden, Președintele SUA
Joe Biden, Președintele SUA

Administrația de la Casa Albă a spus că utilizarea armelor chimice rusești în Ucraina ar declanșa un răspuns „proporțional” al SUA. 

Oficialii americani, vorbind sub condiția anonimatului, au declarat că au desfășurat exerciții de planificare a scenariilor privind posibila utilizare a armelor chimice, după ce a fost ridicată public alarma că președintele rus Vladimir Putin ar putea face un astfel de pas, potrivit Politico.

Cuvântul folosit de mai mulți oficiali americani care au fost implicați în planificarea unei operațiuni militare de urgență pentru un astfel de atac este „proporțional”, ceea ce ar înseamna că America și aliații săi ar răspunde într-un mod potrivit, pe măsură, unei potențiale crime de război.

În schimb, unii au sugerat că America și aliații săi ar putea impune noi sancțiuni Moscovei sau ar putea consolida apărarea Ucrainei cu armament avansat. 

Asistenții lui Biden au speculat, de asemenea, că folosirea armelor chimice ar putea fi impulsul final pentru ca națiunile europene să înceteze importul de energie rusească, fonduri care au alimentat mașina de război a lui Putin și au umplut visteria țării sale.

Înainte de a face toate acestea, primul pas este confirmarea acuzației unui grup militar ucrainean conform căreia Rusia a eliberat luni o substanță chimică în Mariupol.

Regimentul Azov, o unitate de luptă din prima linie care a luptat împotriva Rusiei în Donbas din 2014 și a fost asociată cu grupuri neonaziste, a declarat că trupele ruse au aruncat o armă chimică dintr-o dronă și au otrăvit cel puțin trei persoane. 

Grupul a menționat însă că soldații afectați nu se confruntă cu efecte dezastruoase asupra sănătății. Dacă este adevărat, aceasta ar fi prima utilizare cunoscută a armelor chimice în război de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie.

Oficialii americani și europeni nu au confirmat încă acuzația

Experții spun că o evaluare preliminară ar putea fi făcută folosind fotografii sau videoclipuri, dacă acestea există, în timp ce oficialii americani sau occidentali de pe teren colectează mostre pentru o verificare mai concludentă. 

Ucraina ar putea invita, de asemenea, Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, un organ de supraveghere global cu sediul în Țările de Jos, să trimită o echipă de răspuns rapid la fața locului pentru investigare.

„Nu există o verificare independentă în acea zonă, așa că probabil că va dura mult”, a declarat un oficial european pentru Politico. Există „o mulțime de dificultăți” în verificarea afirmațiilor, a declarat marți reporterilor un înalt oficial american al apărării. „Aceste lucruri sunt greu de demonstrat chiar și atunci când ești mai apropiat, iar noi nu suntem.” conform acestuia. 

Oficialii americani au ridicat semne de întrebare cu privire la credibilitatea Regimentului Azov

În plus, oficialii americani au ridicat semne de întrebare cu privire la credibilitatea regimentului Azov, menționând că grupul de extremă dreapta ar putea fi dornic să provoace o confruntare mai mare.

Ei au mai remarcat că oficialii ucraineni, care s-au grăbit să acuze Rusia de atrocități, nu au declarat în mod clar și definitiv că ar fi fost fost folosite arme ilicite.

Nici Zelenski nu a confirmat că au fost desfășurate arme chimice

Până în acel moment, în timpul discursului său de luni, președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a confirmat că au fost desfășurate arme chimice, dar a spus că a luat amenințarea recentă cu utilizarea lor la Mariupol în modul ”cât mai în serios posibil”.

Doar Anton Gerashchenko, un consilier al ministrului Afacerilor Interne din Ucraina, cu câteva ore înainte a scrisese pe Twitter că „se folosesc arme chimice” în Mariupol.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat pentru CNN câteva ore mai târziu că SUA lucrează cu Ucraina „pentru a încerca să stabilească ce s-a întâmplat exact”. 

Ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a adăugat pe Twitter că „Orice utilizare a unor astfel de arme ar reprezenta o escaladare crudă a acestui conflict și îi vom cere socoteală lui Putin și regimului său”.

UA a avertizat de mult că Rusia ar putea lansa arme chimice în Ucraina, ceea ce l-a determinat pe Biden să spună reporterilor din Europa luna trecută că administrația sa ar acționa rapid dacă trupele lui Putin ar merge atât de departe. 

„Natura răspunsului ar depinde de natura utilizării”, a spus el, adăugând că „ar declanșa un răspuns pe măsură”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel