Cartea lui Nicolae Ciucă, „Un ostaş în slujba ţării”, va fi lansată în luna iunie

Nicolae Ciuca. Sursa foto: Agerpres
Nicolae Ciuca. Sursa foto: Agerpres

Luni, Nicolae Ciucă, Preşedintele PNL, a transmis că urmează să lanseze în luna iunie cartea "Un ostaş în slujba ţării".

Potrivit acestuia, cartea va fi publicată la Editura RAO și toate veniturile obținute vor fi direcționate către inițiative caritabile.

"Paginile acestei cărţi sunt despre mine. Nu despre funcţiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanţ şi nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziţia de la om de armată la om politic. Sunt despre viaţa mea, cea din spatele pupitrului, a microfonului sau a televizorului", a transmis Nicolae Ciucă, pe site-ul său.

Preşedintele PNL a precizat că această carte apare în condiţiile în care s-a spus că nu ar fi din "filmul" politicii româneşti.

"De ce o carte despre Nicolae Ciucă? Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că "nu sunt din filmul acesta" al politicii româneşti. Şi e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Şi veţi vedea în această colecţie de gânduri şi poveşti de viaţă care e crezul meu. Sunt un om cât se poate de simplu, cu credinţă şi frică de Dumnezeu. Îmi iubesc ţara şi nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaş în slujba României, e să îmi apăr patria. Şi asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată şi cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde ne-am afla şi oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim", a spus Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel