Carmen Şerban, reacţie după filmarea din bibliotecă: "Sunt recunoscătoare"

Solista Carmen Şerban a publicat un mesaj video pe pagina sa de Facebook, după ce unul dintre videoclipurile ei a stârnit controverse pe reţelele de socializare, fiind filmat în biblioteca UMF Carol Davila.

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" a demarat imediat o anchetă internă în acest caz. Cântăreaţa a spus, între altele, că nu a făcut nimic rău, ilegal, că a avut autorizaţie şi că nu a plătit pentru a filma acolo. Ea a precizat că melodia nu este o manea, ci o piesă de club, şi că filmarea videoclipului a avut loc în timpul vacanţei de vară.

"M-au sunat o grămadă de televiziuni. Eu nu fac nimic ilegal, clar. Filmările au fost făcute în perioada de vacanţă, la începutul lunii august. Au durat 5 ore. Am filmat într-o bibliotecă frumoasă şi faimoasă din Bucureşti. Am avut autorizaţie, am autorizaţia pentru aceste filmări. Nu cred că am împiedicat cu nimic desfăşurarea procesului de învăţământ. Genul muzical al piesei este de club, este cu totul şi cu totul altceva decât am făcut eu până acum. Este o provocare şi pentru mine. E un nou business, cum ar veni – o creaţie muzicală realizată împreună cu DJ Milionor de la Timişoara şi cu un studio de înregistrări din Timişoara care face creaţii muzicale de gen rock, club, house etc. Am obosit câte ziare m-au sunat...! Nu mă simt cu nimic vinovată", a spus Carmen Şerban despre filmarea videoclipului "Dacă te încurc".

"Poveste a piesei, scenariul este povestea unei studente care este îndrăgostită şi merge la bibliotecă să citească şi, printre altele vede un băiat frumos şi vrea să flirteze cu el. Este o poveste, o poveste decentă, oamenii sunt îmbrăcaţi decent. Melodia este înregistrată la UCMR ca gen de muzică uşoară. Mulţumesc celor care au stârnit acest mic, mare scandal pentru că au crescut vizualizările. Deci nu pot decât să-i fiu recunoscătoare celui care şi-a vărsat frustrarea şi antipatia asupra mea. Prefer să gândesc pozitiv" a mai spus Carmen Şerban în postarea sa video de pe facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel