Carmen Negoiță este expertă! Ritual de îngrijire pentru un bronz perfect!

După ani de zile în care s-a confruntat cu fel și fel de iritații și arsuri solare, Carmen Negoiță pare să își fi format un adevărat ritualul de îngrijire pentru un bronz perfect. 

Exfoliere ca la carte, sucuri de legume, cremă de protecție solară și hidratantă sunt doar câteva dintre lucrurile care fac parte din ritualul complet de îngrijire al bloggeritei. Iată însă ce trebuie să mai faceți pentru obținerea bronzului perfect!

“Îmi place să spun că sunt într-o relație specială cu soarele și asta pentru că, pe lângă bronz mă încarc cu foarte multă energie atunci când stau la plajă. Știu și regula cu orele de stat la soare și am discutat cu foarte mulți medici legat de efectele secundare, dar tot timpul trișez. Asta pentru că în momentul în care ajung acolo intru într-o stare de relaxare maximă și nu îmi vine să plec. În schimb compensez cu extra grijă pentru piele atunci când mă expun la soare, dar și înainte și după expunere.

 (oar_w460)

– Exfoliez înainte de expunerea la soare, dar nu în ziua sau în săptămâna respectivă. Trebuie făcut cu cel puțin o săptămâna înainte, pentru că porii rămân deschiși și atunci pericolul de arsură este mai mare

– Mă dau cu cremă de protecție solară înainte de a ieși din cameră, ca să se absoarbă bine. Întotdeauna aplic o cremă cu protecție mare pe față și pe decolteu, iar în partea inferioară o protecție mai mică și uneori chiar intensificator. Nu mă bronzez foarte repede și totdeauna îmi doresc să fiu mai neagră decât sunt. 

– Înainte să încep sezonul estival merg la solar 3,4 ședințe. Da, știu, nu mă crucificați, dar sincer, sunt de părere că radiațiile sunt aceleași și nici soarele nu mai este ce a fost odată. Prefer să îmi pregătesc controlat pielea, decât să ies direct la soare și să mă înroșesc.

(oar_w460)

– Tot în aceeași perioadă încep și o mini cură cu suc de morcov și un supliment de beta caroten. Plus multă apă și sucuri de legume.

– După fiecare expunere la soare mă îmbălsămez la propriu în cremă hidratantă și calmantă.

– La sfârșitul verii întotdeauna fac un gomaj mai intens pentru a îndepărta celulele moarte și mă hidratez constant”, scrie Carmen Negoiță pe blogul său care îi poartă numele.

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel