Carmen Dan, declaraţii la ieşirea de la DIICOT: Nu am coordonat operaţiunea

Carmen Dan a oferit primele declaraţii de la ieşirea de DIICOT, unde fostul ministru a fost audiat timp de şase ore privind dosarul violenţelor din 10 august. 

"Este normal să fie chemat la audieri oricine are legătură cu dosarul 10 august. Vreau să spun sincer că mă aşteptam să fiu chemată de anul trecut. Aşa cum am considerat încă de anul trecut, nu s-a pus niciodată problema de a nu mă prezenta, am spus asta şi în Parlament. A durat destul de mult audierea pentru că cei care au pus întrebări, anchetatorii, au fost interesaţi să lămurească multe aspecte.

În principal, s-a vizat rolul avut de ministrul MAI în acea zi. În nici un caz nu am avut rol activ, de coordonare a acţiunilor, am dat toate detaliile. Mă aflam la mine în birou atunci, sunt informaţii publice. Vreau să menţionez că ministrul nu conduce misiunile operative. Nu am avut întâlniri în acea zi, nu am comunicat cu persoane politice, cu nicio persoană care era în afara interesului de activitate a ministerului. Am făcut comunicări primului ministru în exercitarea calităţii guvernamentale", a spus Carmen Dan. 

A fost sau nu lovitură de stat?

"Am spus părerea mea referitor la modul în care s-a coordonat acea activitate, nu am emis eu păreri despre o posibilă lovitură de stat", a mai spus fostul ministru de Interne. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel