Pensionarii bucureşteni vor circula în continuare gratuit pe toate mijloacele de transport în comun de suprafaţă din Capitală, dar numai în baza unui card de călătorie pe care îl va emite Societatea de Transport Bucureşti (STB), procedura de eliberare a acestor carduri fiind demarată marţi, 12 februarie 2019.
Despre procedura de eliberare a acestor carduri şi modul în care sunt primite şi prelucrate documentele ne-a scris un cititor care se întreabă care este logica deciziei societăţii privind depunerea documentelor. Iată ce ne scrie pensionarul bucureştean, referindu-se la precizările făcute de STB şi publicate într-un articol pe care-l puteţi citi aici:
"Scrie în articol cum că "Din păcate, documentele necesare pentru obţinerea cardului de călătorie (formularul, copiile după talon pensie şi act de identitate) nu pot fi depuse online, din motive de securitate a datelor personale".
Deci nu putem trimite online direct la STB S.A. copii dupa documente, dar le putem lăsa la centrele STB S.A. de la colţul străzii. Asta înseamnă că lucrătoarele de la centrele STB S.A. sigur, sigur, au certificat ORNIS. Nu că documentele noastre ar fi clasificate, dar cu o copie după talonul de pensie şi după cartea de identitate se pot face multe (cu puţin ajutor, chiar şi un împrumut). Într-un supermarket de lângă mine este un automat unde, pe baza cărţii de identitate, poţi să iei un împrumut de până la 20.000 lei.
Mă interesează, totodată, dacă este adevărat că "pensionarii sectoriali" mai aşteaptă."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu