Cardiolog găsit incompatibil de ANI: Nu au decât să mă pedepsească, ies din medicină

Cardiologul Ioan Maniţiu, unul dintre medicii acuzaţi de Agenţia Naţională de Integritate de incompatilitate, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va contesta raportul ANI, iar dacă va fi găsit vinovat va "ieşi din medicină".

Potrivit raportului ANI, medicul cardiolog Ioan Maniţiu, care este şeful Clinii de Cardiologie I Sibiu, se află în conflict de interese de natură penală şi incompatibilitate.

Astfel, potrivit raportului ANI, el ar fi în incompatibilitate din 4 mai 2006, "încălcând şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, prin prisma atribuţiilor ce îi revin în calitate de şef al Secţiei Clinice Cardiologie I în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a încheiat contracte cu patru societăţi furnizoare de medicamente, societăţi comerciale care au stabilit relaţii comerciale prin încheierea de contracte cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu".

CITEȘTE ȘI: ANI. MEDICI INCOMPATIBILI. Lista medicilor găsiți incompatibili de ANI

În faţa acestei acuzaţii, Maniţiu a declarat că se simte "jignit şi mâhnit", iar dacă ANI îl va găsi vinovat va "ieşi din medicină".

”Sunt mâhnit că după aproape 40 de ani sunt cuprins în această listă. (...) Am un SRL, cabinet privat. Mie mi s-a spus să am casă de marcat şi am învăţat să bat la casa de marcat, la SRL. Sunt singurul personaj care lucrează, nu am avut sediu secundar, am lucrat şi la alte cabinete particulare şi mă numesc administrator. În momentul când am primit, în urmă cu trei ani, contractul de manager de secţie, nici nu mi-am dat seama ce înseamnă incompatibilitate - administrator, manager - este o neînţelegere”, a spus Manițiu.

”Am semnat contractul de şef de secţie - că aici este incompatibilitatea - fiind cu cabinet SRL şi am primit 40 la sută din consultaţiile de la celelalte cabinete. Ce rău am făcut? De un an am făcut un cabinet cu loc secundar de muncă. Acum e cabinet cu asociat unic. Nu am venit la directorul spitalului să îi spun că eu, ca manager al unui cabinet particular, am făcut contract cu el. Contract am făcut ca şef de secţie. Am dezvoltat secţia de cardiologie, nu secţia mea. Am adus tot ce am putut pentru spital. Mă simt jignit, sincer! Dacă sunt vinovat nu au decât să mă pedepsească! Ies din medicină şi gata!”, a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel