Carantină pentru români în alte două ţări europene

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Zece zile de carantină pentru români, la sosirea în alte două ţări.

Românii care intră pe teritoriul Confederației Elvețiene și pe teritoriul Principatului Liechtenstein stau în carantină 10 zile, iar dacă nu respectă noile măsuri, amenda e de 10.000 de CHF. Măsurile au fost adoptate miercuri și intră în vigoare sâmbătă, 8 august, la miezul nopții.

Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile elvețiene, România a fost inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic privind infectarea cu COVID-19, a anunțat, miercuri, printr-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Astfel, toate persoanele care intră pe teritoriul elvețian și care s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul României trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locație adecvată pentru o perioadă de 10 zile, imediat după sosirea pe teritoriul elvețian.

„Persoanele care intră în carantină (autoizolare) au obligația de a contacta autoritățile sanitare cantonale în decurs de două zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat și de a urma indicațiile acestora. Potrivit reglementărilor în vigoare, perioada de carantină (autoizolare) nu poate fi întreruptă ca urmare a unei testări moleculare negative pentru infecția cu COVID-19. Nerespectarea măsurilor menționate se sancționează cu amendă contravențională de până la 10.000 CHF”, potrivit MAE, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel