Marți, 10 mai 2016, Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei a desfășurat al patrulea congres la Hotel Palace din Sinaia.
La acest eveniment, ce a coincis cu marea sărbătoare națională de 150 ani de la fondarea Dinastiei Române, s-au făcut pași importanți pentru unificarea mișcării monarhiste din România, dar și pentru stabilirea unor relații de colaborare cu organizații similare din străinătate.
Lucrările congresului au fost conduse de domnul Claudiu Pădurean, jurnalist clujean, decorat de Casa Regală cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate în anul 2015 și de domnul Daniel Nicodim, președintele organizației ANRM Prahova.
Protocol de colaborare
În spiritul prieteniei tradiționale dintre Serbia și România, dar și a relațiilor deosebit de apropiate între Familia Regală a Serbiei și Familia Regală a României, pentru întărirea colaborării dintre mișcarea monarhistă sârbă și mișcarea monarhistă românească, s-a semnat un protocol de colaborare între cele două organizații. Totodată, pentru unificarea mișcării monarhiste, a fost reînnoit protocolul de colaborare dintre ANRM și Clubul Monarhiștilor Clujeni și a fost semnat un protocol de colaborare cu Clubul Monarhiștilor Bistrițeni.
A fost stabilită noua conducere a asociației
Preşedinte Executiv este Cătălin Mihai, Secretar General este Mircea Miron, iar membrii Consiliului Director rezultat în urma acestui congres sunt Romela Mihaela Costea(Neamț), Romeo Furtună(Teleorman), Valentin Lungu(Cluj), Adalbert Meheș(Maramureș), Noel Negrea(Mehedinți), Dan Nicodim(Prahova), Cristina Romanescu(București), Denissa Voicu(București), Michael Werner(Sălaj), Leonard Viziteu din partea Clubului Monarhiştilor Clujeni, Dr. Tiberiu C. Prodani din partea Clubului Monarhiştilor Bistriţeni, Cătălin Şerban, care a îndeplinit trei mandate în calitate de copreședinte al asociației, fiind decorat de Casa Regală cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate în anul 2015 și Preşedintele Organizaţiei de Tineret, domnul Tudor Vişan-Miu.
Noul Consiliul de Onoare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei îi reunește pe Domnul Prof. univ. dr. Paul Şerban Agachi, Domnul Adrian Ardelean, Domnul Gabriel Badea-Păun, Maestrul Ion Caramitru, Domnul Prof. univ. dr. Cornel Catoi, Domnul Andrei Dimitriu, Domnul Lect. univ. dr. Nicolae Drăguşin, Domnul Dan Dumitrana, Domnul Laurenţiu Dumitraşc Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Maestrul Dan Grigore, Pianist al Casei Regale, Domnul Prof. univ. dr. Iancu Morar, Domnul Conf. univ. dr. Adrian Oroş, Domnul Theodor Paleologu, Doamna Oana Pellea, Doamna Prof. univ. dr. Monica Pop, Domnul Indrei Raţiu, Maestrul Victor Rebengiuc, Doamna Pamela Roussos-Rațiu, Doamna Carmen Tănase, Domnul Mircea Emilian Stoica, Domnul Prof. univ. dr. Daniel Şandru, Domnul Istvan Vakar, Maestrul Dorel Vişan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu