Cărți Andrei Marga: Filosofia lui Habermas și Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger

Gândirea contemporană în monografii: Habermas și Ratzinger

Ponderea pe care o dețin Jürgen Habermas, cel mai profilat filosof pe scena lumii de astăzi, și Joseph Ratzinger, cel mai influent teolog din ultimele decenii, sunt bine cunoscute. Anvergura lor îi plasează în succesiunea lui Kant, Hegel, Peirce, Husserl, Dewey, Wittgenstein, Heidegger, respectiv Schleiermacher, Rosenzweig, Bultmann, Romano Guardini, Barth, Henri de Lubac. Aproape în orice țară s-au publicat traduceri din opera lor, monografii sau măcar articole.

 Sunt monografii bazate pe cercetarea întregii opere a lui Habermas și, respectiv, a lui Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea și a exegezei ce li s-a consacrat. Cercetarea a fost întreprinsă de Andrei Marga în calitate de profesor de istoria filosofiei contemporane. Monografiile se bazează și pe contactele personale pe care autorul le-a avut în timpul pregătirii doctoratului în Germania federală și în anii ce au urmat cu cele două personalități care au urcat necontenit în avanscena culturii contemporane. Pe parcursul anilor, Andrei Marga a publicat traduceri din scrierile celor doi gânditori și studii, precum și o examinare în cadrul gândirii contemporane, mai ales în amplul volum Introducere în filosofia contemporană (Editura Compania, București, 2014).  

Considerațiile sale Andrei Marga le-a prezentat, în timp, în cursuri susținute la Universitatea Babeș-Bolyai și la Universitatea din București, precum și în universități și institute de cercetare din afara țării.

Monografia Filosofia lui Habermas (Rao, București, 2017, 672 p.) este o cuprinzătoare monografie filosofică și una din monografiile ample consacrate filosofului pe plan universal. Redăm coperta cărții și  un fragment din introducerea lui Andrei Marga la volum.

“Războaiele mondiale şi alunecările în totalitarism din secolul XX nu au fost evenimente oarecare ale lumii moderne. Acestea au pus la încercare filosofiile moştenite. Nu s-a mai putut face filosofie ca înainte. Pe de altă parte, ştiinţele au cunoscut o dezvoltare explozivă, au adus noi perspective asupra omului şi lumii, schimbând, prin intermediul tehnologiilor, mediul înconjurător al vieţii oamenilor. Mai recent, biotehnologiile pun în discuţie chiar înţelegerea de sine consacrată a umanităţii. Puţine dintre filosofiile trecutului au păşit pragul dincoace de aceste experienţe fără să li se poată arăta dependenţa de istoria anterioară şi uzura sau, cel puţin, inadecvarea. Filosofic, nu se poate trăi doar din trecut....

Jürgen Habermas a arătat că ne aflăm dincoace de experienţe cruciale ale umanităţii, la un nou nivel al reflexivităţii, şi a dovedit, prin însăşi opera sa, că mari iniţiative filosofice şi viziuni cuprinzătoare ţin, de asemenea, de timpul nostru.... Nici un filosof al erei moderne nu a fost promotorul atâtor controverse cruciale pentru evoluţia cunoaşterii precum Habermas. El a declanşat noua dezbatere asupra filosofiei foarte influente a lui Heidegger, la începutul anilor ‘50. Habermas l-a secondat pe Adorno în faimoasa „controversă a pozitivismului (Positivismusstreit)” din anii ‘60. În contextul protestelor studenţeşti de la sfârşitul acelor ani, Habermas a lansat acuzator formula „fascismului de stânga (Linksfaschismus)”, care a obligat la delimitări în politicile europene. La începutul anilor ‘70 Habermas a deschis confruntarea cu funcţionalismul lui Luhmann, după ce pusese în mişcare dezbaterea privind hermeneutica filosofică a lui Gadamer. Deja la începutul anilor ‘80, Habermas a lansat critica postmodernismului şi a intrat într-o polemică cu Foucault şi Derrida. Nu peste mult timp el avea să intre în „controversa liberalismului”, avându-i ca oponenţi pe Rorty şi alţi filosofi americani. La mijlocul anilor ‘80, Habermas a provocat „controversa istoricilor (Historikerstreit)” în Germania şi a intrat în confruntarea asupra metafizicii cu Dieter Henrich. Anii următori îl găsesc în fruntea dezbaterilor privind evoluţia democraţiei germane după căderea Zidului de la Berlin şi reunificare. El a rămas în avanposturile disputei privind direcţia de urmat în unificarea europeană, în succesiunea Acordurilor de la Maastricht (1993). O dezbatere cu John Rawls a contribuit la dezvoltarea filosofiei politice de astăzi. La sfârşitul anilor ‘90, Habermas a intrat în polemică cu Peter Sloterdijk asupra tehnologiei genetice. Recent, împreună cu Cardinalul Ratzinger, Habermas a deschis dezbaterea asupra capacităţii statului de drept, democratic, de a-şi genera resursele de motivare a cetăţenilor....

Opera lui Habermas este, mai mult decât opera oricărui savant de la Einstein încoace, o „continuă depăşire a frontierelor”. Mai întâi, această operă este „depăşire a frontierelor abordărilor” profilate în disciplinele pe care Habermas le-a cultivat (economie, psihologie, drept, lingvistică, sociologie, antropologie, filosofie) şi un efort de a aduce la o „convorbire” fructuoasă optici la prima vedere ireconciliabile. Apoi este „depăşire a frontierelor disciplinelor” înseşi şi un efort, cu puţine echivalente, de a realiza acea interdisciplinaritate pretinsă de obiectul însuşi al investigaţiei. Urmează o „depăşire a frontierelor filosofiilor” aflate în concurenţă pe terenul acelor discipline sau în relaţia disciplinelor şi instaurarea unui efectiv dialog al filosofiilor de astăzi. Mai departe este o „depăşire a frontierelor culturale” pentru punerea într-un contact viu şi productiv a tradiţiilor europene cu viguroasele filosofii americane. În sfârşit, este vorba de „depăşirea frontierelor” în relaţia dintre elaborările intelectuale şi acţiunile umane, considerându-le pe primele ca soluţii-tentative la problemele reproducerii culturale a vieţii şi observând „infrastructura” culturală a acţiunilor. Efectele de primă instanţă ale efortului de continuă „depăşire a frontierelor” sunt, neîndoielnic, „stilul ecumenic” al abordărilor şi, desigur, cum s-a spus, asupra desfăşurărilor intelectuale ale epocii” (Din volumul Andrei Marga, Filosofia lui Habermas, Rao, București, 2017).

Monografia Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger  (Meteor, București, 2017, 304 p) este una dintre monografiile semnificative dedicate unui teolog și filosof de referință și o contribuție la a lămuri la nivelul timpului actual relațiile dintre filosofie, științe, teologie, artă. Redăm coperta volumului și un fragment din introducerea lui Andrei Marga.

“Atitudinile amintite, ale suspiciunii şi ignorării, între filosofi și teologi, fie ele şi în reciprocitate, nu se mai justifică în culturile aflate în criză ale modernităţii târzii. În plus, aceste atitudini sunt contraproductive. Nu se mai obţin răspunsuri realiste la problemele umanităţii de astăzi fără conlucrarea filosofilor şi teologilor.

Aceasta ar fi o raţiune suficientă pentru a examina opera unuia dintre cei mai inovativi şi prolifici teologi din modernitatea târzie. La raţiunea menţionată se adaugă însă o alta, anume mulţimea perspectivelor noi pe care opera lui Joseph Ratzinger le-a deschis în teologie şi filosofie, anvergura iniţiativelor sale de gândire în conceptualizarea vieţii oamenilor din epoca noastră. În opera lui Joseph Ratzinger – devenit, în 2005, Papa Benedict al XVI-lea – avem reflecţia celui mai mare teolog dintre pontifii ultimelor secole, care este, în acelaşi timp, una dintre conştientizările filosofice de referinţă ale condiţiei umane la trecerea în mileniul trei….

Această monografiere a devenit indispensabilă dintr-o raţiune neobişnuită. Joseph Ratzinger a exercitat în 2005-2013, sub numele de Benedict al XVI-lea, o misiune la scara umanităţii, iar pastoraţia a fost parte a misiunii sale. S-a putut observa însă, în anii de pontificat, cum întâiul stătător al Bisericii universale a amplificat anvergura pastoraţiei, încadrând-o în analize vizionare care deschid efectiv orizonturile. În fapt, spre exemplu, enciclicile, precum Deus Caritas Est (2006), Spe Salvi (2008), Caritas in Veritate (2009), sunt mai mult opere culturale şi, în mod precis, operefilosofice înnoitoare pe scena cugetării, mai mult decât pastoraţie.

Există încă o raţiune, a patra, a preocupării mele pentru opera lui Joseph Ratzinger. Este vorba de împrejurarea că, printre marii teologi ai epocii moderne, gânditorul venit de la München a încorporat în mai mare măsură decât confraţii săi cultura filosofică competitivă, iar în câmpul filosofiei el a adus mereu solida sa cultură, inclusiv teologică. De aceea, opera lui Joseph Ratzinger contează efectiv nu doar pentru teologi, ci şi pentru cei care filosofează, de fapt pentru istoria gândirii. Această operă a readus în centrul atenţiei, într-o epocă marcată de expansiunea relativismului (acea concepţie după care noi şi fiecare dintre noi, cu subiectivismele sale noastrefatale, suntem măsura lucrurilor), nevoia de valori ferme, de ceva absolut.

Pentru a lămuri, cât mai sugestiv cu putinţă, situaţia în care ne aflăm, ca trăitori ai modernităţii târzii, şi în care a intervenit Joseph Ratzinger, este adecvat să considerăm starea „absolutului” în cultura lumii noastre.” (Din volumul Andrei Marga, Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, Editura Meteor, București, 2017)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News