Captură uriaşă de ţigări de contrabandă

Contrabandă cu țigări. Foto  ilustrativ: Poliția Română
Contrabandă cu țigări. Foto ilustrativ: Poliția Română

Poliţiştii din Timiş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au descoperit peste jumătate de milion de ţigarete de contrabandă, în urma a 2 percheziţii domiciliare efectuate în municipiul Lugoj.

La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii din Făget, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul echipelor mobile, al unui echipaj canin specializat în detectarea de ţigări şi droguri din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J Timiş, au efectuat 2 percheziţii domiciliare, în Lugoj, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă.

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Poliţiei Oraşului Făget, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Poliţiştii au descoperit 511.300 de ţigarete netimbrate



Activităţile au vizat probarea activităţii infracţionale a două persoane bănuite de deţinere şi comercializare a produselor accizabile în municipiul Lugoj, respectiv ţigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit 511.300 de ţigarete netimbrate, în valoare de aproximativ 384.000 de lei, ce au fost ridicate de Direcţia Regională Vamală Timişoara, în vederea confiscării.

Doi bărbaţi, de 23 şi 72 de ani, din Lugoj, au fost conduşi la sediul poliţiei, pentru audieri. Tânărul de 23 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel