Euro falși. Captură URIAȘĂ, la malul Mării Negre

Autorităţile bulgare au confiscat 11 milioane de euro falşi în bancnote tipărite cu o tehnologie foarte performantă.

Autorităţile bulgare au confiscat 11 milioane de euro şi 1,7 milioane de dolari în bancnote false, tipărite cu ajutorul unei tehnologii care le face aproape imposibil de diferenţiat de cele autentice, au anunţat luni surse oficiale de la Sofia, citate de agenţiile EFE şi Xinhua.

'Este cea mai mare şi cea mai modernă tiparniţă pe care am descoperit-o şi neutralizat-o în ultimii 11 ani, probabil chiar în ultimii 30 de ani. Am găsit, în diferite etape de realizare, peste 11 milioane de euro şi 1,7 milioane de dolari', a declarat în faţa presei procurorul Ivan Geşev.

Tiparnița, pe malul mării

Tiparniţa era disimulată la subsolul unui hotel din Slantchev Briag, o staţiune la Marea Neagră. Proprietarul hotelului a fost reţinut împreună cu alte trei persoane suspectate că au format un grup infracţional.

Elementele de securitate ale bancnotelor descoperite, în valoare de 100 şi 500 de euro şi de 50 de dolari, erau identice cu ale celor originale, astfel că cele contrafăcute pot fi greu deosebite de cele autentice. Totuşi, autorităţile bulgare presupun că este puţin probabil ca bancnote false tipărite acolo să fi fost deja introduse în circulaţie, întrucât acea tiparniţă este foarte nouă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel