Captură de canabis, la Constanța. Cantitate uriașă trimisă prin curier rapid

Canabisul a fost descoperit de procurorii DIICOT într-un colet trimis prin curier rapid, iar două persoane au fost arestate.

Două persoane din Constanţa au fost arestate preventiv după ce au fost prinse de procurorii DIICOT în timp ce ridicau, de la o firmă de curierat, un colet care conţinea 7,6 kg canabis, drogurile fiind aduse din Portugalia.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, la data de 11 ianuarie, organele de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa s-au sesizat din oficiu, în baza informaţiilor transmise de către autorităţile din Portugalia, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin, domiciliată pe raza judeţului Constanţa, urmează să primească un colet, existând suspiciuni că în interiorul acestuia se află droguri.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că respectivul colet a plecat din Portugalia, având ca ţară de tranzit Spania, către România, prin intermediul unei firme de curierat.

Flagrant urmat de percheziții

Ulterior, pe 16 ianuarie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au organizat o acţiune de prindere în flagrant a inculpaţilor L.V. şi L.V., după ce aceştia au ridicat coletul.

La aceeaşi dată, anchetatorii au efectuat şase percheziţii domiciliare, unde au identificat trei laptopuri, o tabletă, 13 telefoane mobile, 16 cartele SIM, trei stick-uri USB şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel