Caprioara salvată la Zărneşti, îngrijită în rezervaţia de urşi

Căprioara salvată de pompieri dintr-un pârâu este îngrijită în rezervaţia de urşi Libearty de la Zărneşti. Reprezentanții rezervației spun că puiul de căprioară este foarte speriat, are răni serioase în zona capului și pe partea dorsală, însă un medic veterinar îi va acorda toate îngrijirile necesare.

Căprioara salvată duminică de pompierii militari dintr-un pârâu din oraşul Zărneşti a ajuns luni la Rezervaţia de urşi 'Libearty' din aceeaşi localitate, unde va primi îngrijirile medicale necesare pentru rănile pe care le are, potrivit reprezentanţilor unei asociaţii de protecţie a animalelor.

Un medic veterinar de la Rezervaţia de urşi îi va acorda îngrijirile necesare, având în vedere că are răni atât la cap cât şi pe partea dorsală. Sperăm să o putem salva. Căprioara are aproximativ un an şi jumătate. E tratată cu antibiotic pentru a nu i se infecta leziunile, care sunt pe o suprafaţă destul de mare. Din ce şi-a dat seama medicul îi este afectată şi coloana, tocmai de aceea va trebui să rămână în mediu controlat. Este în carantină şi sperăm să scape cu viaţă, a precizat, pentru Agerpres, vicepreşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni (AMP) Braşov, Paula Ciotloş.

Conform acesteia, dacă totul va merge bine şi se însănătoşeşte, căprioara va rămâne alături de alte căprioare care mai sunt în rezervaţie. Căprioara a fost salvată duminică din pârâul Râul din Zărneşti, după ce un localnic a văzut-o sub un pod.

[citeste si]

Pompierii militari au chemat un medic veterinar de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, care a preluat animalul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Știri recomandate
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel