Căpitan român, arestat în Franța. Peste o tonă de cocaină a fost găsită la bordul navei sale

Căpitan român, arestat în Franța. Peste o tonă de cocaină a fost găsită la bordul navei sale / Foto: Pixabay
Căpitan român, arestat în Franța. Peste o tonă de cocaină a fost găsită la bordul navei sale / Foto: Pixabay

Un căpitan român a fost arestat în Franța după ce la bordul navei sale a fost descoperită peste o tonă de cocaină.

Nouăsprezece membri ai echipajului unui vas, având căpitan român, pe care a fost confiscată la 1 octombrie peste o tonă de cocaină în nordul Franţei au fost inculpaţi, 15 dintre ei fiind întemniţaţi, iar ceilalţi patru plasaţi sub control judiciar, transmite Agerpres, citând AFP.

Provenind din Brazilia şi după o escală în Spania, vasul, sub pavilion liberian, se afla în drum spre portul belgian Anvers, unde urma să descarce transportul său de cretă, potrivit unui comunicat al autorităţilor franceze.

Nava comercială Trudy fusese interceptată pe baza unor informaţii, a indicat marţi pentru AFP o sursă apropiată anchetei. Vasul a fost îndreptat spre portul Dunkerque, în nordul Franţei, şi ulterior inspectat.

Membrii echipajului, plasați în arest preventiv



Aproximativ 1.127 kg de droguri au fost în total confiscate, a declarat sursa din cadrul poliţiei.

În timpul operaţiunii, cei 20 de membri ai echipajului, de diverse naţionalităţi (printre care ruşi, ucraineni, filipinezi şi etiopieni), inclusiv căpitanul român, au fost reţinuţi şi ulterior plasaţi în arest preventiv.

„Este pentru prima dată când am văzut întregul echipaj arestat într-un caz de acest tip”, a declarat o sursă portuară, potrivit Știri Diaspora.

Reținerea a fost efectuată de către poliția judiciară din Lille, sub egida JIRS (tribunal interregional specializat). Toți suspecții au fost apoi transferați la Paris pentru a fi prezentați judecătorilor de instrucție de la JUNALCO (Curtea Penală Națională). Nouăsprezece dintre membrii echipajului au fost inculpaţi  pentru import de stupefiante în bandă organizată, asociere pentru comiterea unei infracţiuni şi import şi posesie de mărfuri periculoase pentru sănătatea publică.

Valoarea bunurilor este estimată la aproximativ 80 de milioane de euro. Nava „Trudy” va rămâne imobilizată cel puțin până joi, potrivit La Voix du Nord. Autoritatea naţională responsabilă de lupta împotriva criminalităţii organizate (Junalco) a încredinţat ancheta în acest caz Biroului antidrog (Ofast). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel