Capitala va avea o nouă linie de tramvai - 43, începând de sâmbătă

autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu nou / Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu nou / Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Capitala va avea o nouă linie de tramvai, linia 43, iar alte trei linii vor funcţiona cu un parc de vehicule majorat, în timp ce autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu modificat în zona Gării de Nord, a anunţat, marţi, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). 

Astfel, începând de sâmbătă, 18 decembrie 2021, linia de tramvai 7 şi liniile de autobuz 162 şi 163 vor aveau un număr mai mare de vehicule. Tot de sâmbătă, locuitorii cartierului Giuleşti - 16 Februarie vor beneficia de înfiinţarea liniei de tramvai 43, care va funcţiona între terminalele 'Cartier 16 Februarie' şi 'Gara Basarab', de unde există multiple opţiuni de deplasare către diverse puncte de interes ale Capitalei.

Autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu nou

Linia 44 va continua să funcţioneze pentru cei care doresc să ajungă la terminalul 'Vasile Pârvan'. De la aceeaşi dată, autobuzele liniei 205 vor circula pe un traseu nou, de la 'Gara de Nord' spre terminalul 'Străuleşti', pe Calea Griviţei, Str. Polizu, Str. Buzeşti, Piaţa Victoriei, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul de bază, adică Str. Alexandru Constantinescu, Bulevardul Regele Mihai I, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Str. Elena Văcărescu, Bd. Ficusului, Bd. Aerogării, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Şos. Gheorghe Ionescu Siseşti, Şos. Bucureşti-Târgovişte, Bd. Bucureştii Noi, terminal 'Străuleşti'.

Solicitări din partea bucureștenilor

Măsurile au fost luate atât pe baza analizelor efectuate de TPBI, dar şi în urma solicitărilor primite din partea publicului. TPBI este primul organism creat la nivel regional care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007. 

TPBI a suplimentat capacitatea de transport pe 48 linii din București și Ilfov

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis creșterea numărului de curse pe 48 de linii de transport în comun, cele mai solicitate din regiune.

În data de 11 octombrie 2021 a fost suplimentat numărul de curse pe 16 linii: 25, 36, 55, 85, 86, 93, 112, 117, 123, 137, 139, 162, 163, 226, 301, 330.

Începând cu 18 octombrie 2021, călătorii au parte de mai multe curse pe încă 32 linii, și anume: 101, 102, 103, 105, 106, 116, 122, 131, 135, 138, 141, 173, 178, 205, 220, 221, 222, 243, 253, 278, 313, 331, 368, 382, 783, 405, 434, 438, 443, 446, 447, 448.

TPBI analizează permanent optimizarea rețelei de transport la nivelul întregii regiuni București-Ilfov, intervenind punctual și adaptând numărul de vehicule potrivit cererii, capacității de transport a operatorilor, dar și în funcție de bugetul primăriilor din localitățile membre.

TPBI va continua să analizeze îmbunătățirea transportului public din regiune, prin reorganizarea și optimizarea rutelor, dar și prin creșterea capacității de transport, având această posibilitate ca urmare a votului favorabil dat de consilierii municipali propunerii Primarului General de creștere cu  200 milioane de lei pentru bugetul alocat transportului public local. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel