O capitală a Rusiei localizată în Siberia nu poate fi un vis nerealizabil, este opinia noului guvernator al regiunii Moscova, Serghei Şoigu, fost ministru al situaţiilor de urgenţă. Această declarație a fost făcută în cadrul unui interviu pe care oficialul l-a acordat vineri staţiei de radio Russkaia Slujba Novosteputin, i, în care a vorbit despre priorităţile în noua sa funcţie.
Serghei Şoigu, originar din Tuva, regiune din vestul Siberiei, i-a propus deja premierului rus Vladimir Putin, preşedintele ales al Rusiei, înfiinţarea unei societăţi care să se ocupe de proiecte destinate dezvoltării Siberiei Orientale şi Extremului Orient, subliniind că este absolut necesară ”deschiderea acestei comori”, un fel de ”ladă a bunicii” cu variate resurse subterane.
Conducerea societăţii amintite pentru dezvoltarea regiunii siberiene ar putea să fie încredinţată actualului vicepremier Igor Şuvalov, susțin surse independente, informează Realitatea TV.
Totodată, noul guvernator al regiunii Moscova, care urmează a prelua funcția pe 11 mai de la Boris Gromov, a susținut că nu dorește să concureze cu actualul primar al Moscovei, Serghei Sobianin, dar militează pentru o colaborare cu acesta în scopul unor proiecte de interes major, legate de capitala rusă.
”Nu aş dori să organizez întreceri. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că el este un lider puternic', a adăugat Șoigu, indicând că, dimpotrivă, ar dori să conlucreze cu primarul pentru a rezolva trei pobleme importante care afectează în prezent Moscova: reciclarea gunoiului, imigraţia ilegală şi blocajele în trafic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu