Cannabis, de vânzare pe străzile din Tulcea. Trei persoane, arestate

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Tulcea au efectuat trei percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea, au efectuat  trei percheziții domiciliare în municipiul Tulcea, la domiciliile unor bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, din Tulcea, bănuiți de trafic de droguri de risc, care în perioada 2018-2020, ofereau  spre vânzare tinerilor și adolescenților de pe raza municipiului, cannabis.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate pentru cercetări diferite cantități de cannabis, sume de bani și un autoturism.

În aceeași zi, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de cei trei tineri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Suspecții au fost arestați preventiv

În cursul zilei de 12 februarie, persoanele reținute au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, care a dispus arestarea celor trei pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea  - Serviciul Acțiuni Speciale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel